0 comments

Iaşi: Liderii USR-PLUS vor începe discuții cu liberalii în vederea unei alianţe locale, în ciuda problemelor penale ale lui Chirica şi Alexe

by on 7 februarie 2021
 

Liderii USR-PLUS din Iaşi spun că, în ciuda unor probleme penale ale şefilor PNL Iaşi, Mihai Chirica şi Costel Alexe, vor demara discuţii cu liberalii pentru o posibilă alianţă locală, scrie News.ro.

Liderii ieşeni ai USR-PLUS susţin că alianţa din consiliul local dintre PNL şi PSD nu este o soluţie, iar USR-PLUS va demara discuţii cu liberalii, în ciuda problemelor din dustiţie ale celor doi lideri liberali ieşeni, Mihai Chirica şi Costel Alexe.

Liderul USR Iaşi deputata Cosette Chichirău a spus duminică, într-o conferinţă de presă, că nu crede că se va face o alianţă în consiliul local între PNL şi PSD şi a anunţat că în următoarea perioadă vor fi demarate discuţii la Iaşi între USR PLUS şi PNL.

„Nu cred că se va face alianţa PNL-PSD la Iaşi. Au fost zvonuri întemeiate săptămâna trecută. Şi PSD şi PNL au dat astfel de semne, dar nu este o soluţie pentru Iaşi şi nu se va întâmpla. Ne asumăm responsabilitatea să înceapă o discuţie instituţională între USR PLUS şi PNL, dincolo de problemele cu legea ale unor lideri liberali. USR PLUS va asigura stabilitatea guvernării locale. Situaţia actuală a celor doi (Mihai Chirica şi Costel Alexe – n.r.) ar implica pentru noi o atitudine de opoziţie, pentru că nu te poţi asocia cu nişte oameni cu probleme legale. Dar dacă noi stăm în opoziţie din această cauză, Iaşiul nu va progresa, mai ales că suntem la guvernare. Trebuie să găsim o soluţie de a fi la putere alături de PNL Iaşi în aceste condiţii”, a spus Cosette Chichirău.

Ea consideră că va dura ceva timp până când condiţiile USR PLUS de a intra la putere la nivel local să fie îndeplinite.

„Noi avem un plan, am comunicat doar informal cu PNL Iaşi, nu formal. Lucrul acesta va începe în curând. Vor fi câteva luni în care să trasăm nişte paşi pe care fiecare organizaţie să-i facă pentru a redobândi încrederea unii în alţii. Dar mai devreme de trei luni nu văd să avem o discuţie despre viceprimari. Am decis să facem paşi mici către o înţelegere pe proiecte şi să lăsăm Justiţia să-şi facă treaba”, a completat Chichirău.

La rândul său, senatorul USR-PLUS Marius Bodea a spus în aceeaşi conferinţă de presă că dacă va exista o înţelegere locală, aceasta va fi între USR-PLUS şi PNL, nu între USR-PLUS şi Mihai Chirica.

„Avem un Consiliu Local din care primarul nu face parte. Consiliul Local decide viceprimarii. De fiecare dată când aud din partea primarului că ne dă un viceprimar, mi se zburleşte părul, pentru că el nu are nici o atribuţie în acest sens. Înţelegerea este între noi şi PNL, nu între noi şi Mihai Chirica. Ideile astea de baron, dacă persistă, nu vor duce nicăieri. Atitudinea asta că vă dau un viceprimar, ca şi cum viceprimarii sunt proprietatea domniei sale nu merge la noi”, a afirmat Marius Bodea.

Totodată, Bodea susţine că nu doar primăria şi Consiliul Local ar trebui să constituie miza unei eventuale înţelegeri între USR PLUS şi PNL, ci colaborarea ar trebui extinsă la nivelul întregului judeţ.

„Primăria şi Consiliul Local nu reprezintă singura bază de discuţie pentru alianţă. Este un subpunct dintr-o colaborare la nivelul întregului judeţ. Nu putem să avem o colaborare doar în Consiliul Local, iar la Consiliul Judeţean să fim trataţi ca şi cum am fi în opoziţie. În multe localităţi, PNL a blocat şedinţele de consiliu. (…) Nu pot să nu mă gândesc la blestemul căzut peste USR PLUS la Iaşi să fie nevoit să facă parteneriat cu un partid condus de doi penali. Este o problemă pentru noi şi va trebui să o tratăm cu inteligenţă şi respect pentru electoratul nostru”, a explicat senatorul USR-PLUS.

El a precizat că USR-PLUS este deschis totuşi unei colaborări la Iaşi cu PNL şi că proiectele oraşului nu pot fi ţinute în loc de tensiunile politice.

„”Suntem deschişi şi o spun chiar eu care am fost poate mai contondent raportat la personajele la care am făcut referire (Chirica şi Alexe – n.r.). Important este să facem proiecte pentru Iaşi şi să depăşim conflictele de campanie”, a adăugat Marius Bodea.

Liderul PSD Iaşi, senatorul Maricel Popa, a declarat vineri că social-democraţii vor propune candidat propriu pentru postul de viceprimar şi că nu este exclusă o alianţă cu PNL, în timp ce edilul liberal Mihai Chirica susţine că o eventuală înţelegere PNL-PSD în consiliul local va fi discutată în PNL Iaşi.

În Consiliul Local există un blocaj politic, întrucât în prezent nici un partid nu deţine majoritatea simplă.

PNL are 11 mandate de consilieri, USR-PLUS nouă, PSD cinci, iar PMP două mandate. Municipiul Iaşi nu are viceprimari, după ce USR-PLUS a refuzat propunerea PNL Iaşi de a forma majoritatea în consiliu, acuzând corupţia din primăria Iaşi.