0 comments

Intel vs AMD: Cine primește titlul de campion la procesoare la ora actuală? – BETIT

by on 30 ianuarie 2020
 

Mai nou, și când vine vorba de
procesoare, ca în multe alte domenii, lumea se împarte în două:
fani Intel și fani AMD. Amatorii de tehnologie se ceartă de ceva
vreme pe subiect și cu toată că până nu demult Intel deținea
tronul pentru acest segment de piață, procesoarele Ryzen de la AMD
câștigă rapid teren și le prind din urmă, mai ales atunci când
vine vorba de a face echipă cu cea mai bună placă de bază de la
AMD.

De aceea, cel puțin deocamdată, este
greu să mai spunem concret cine este liderul absolut în domeniul
procesoarelor când luăm în calcul mai multe aspecte precum și
raportul performanțe / preț și tocmai din acest motiv am pregătit
acest articol cuprinzător în care să vorbim mai pe larg despre
dispozitivele fiecărui producător în parte.

Înainte de a aprofunda lectura, ia
aminte la faptul că acest articol se concentrează exclusiv pe
dispozitivele create pentru desktopuri și nu terminale portabile sau
calculatoare de tip workstation ale căror procesoare ori au viteze
sau putere mici, ori consumă mai mult și nu sunt neapărat necesare
pentru marea majoritate a utilizatorilor.

A opta și a noua
generație de procesoare Intel

Cele mai rapide procesoare de gaming de
la ora actuală sunt procesoarele poreclite Coffee Lake de la Intel
din generațiile opt și nouă. Primele au fost lansate în anul 2017
și următoarele un an mai târziu, iar ceea ce au în comun este
faptul că pot fi montate pe plăci de bază cu socket LGA1151 și
chipset seria 300, spre diferență de cele dintr-a șasea și a
șaptea generație care sunt compatibile cu placi de bază cu socket
LGA1151 și chipset din seriile 100 sau 200.

Frecvența procesoarelor de la Intel
poate să varieze foarte mult. Pornind de la o frecvență de bază
de doar 3.6GHz, procesoarele Intel pot ajunge până la 5.0GHz, iar
entuziaștii profită de aceste numere și în general își folosesc
procesoarele la o frecvență cât mai apropiată de cea maximă.

Doar procesoarele cu sufixul K de la
Intel nu pot fi forțate să atingă o frecvență mai mare și au
nevoie de asemenea și de o soluție de răcire bună, specială
pentru modelele cu 6 sau 8 nuclee. Pe de altă parte, și
procesoarele din seria F merită a fi menționate deoarece sunt mai
convenabile ca preț și cu toate că nu au grafică integrată, nici
nu le este necesară această funcție mai ales dacă dorești să le
cumperi pentru un calculator de gaming pe care oricum îl vei dota cu
o placă video performantă.

Intel mai are puțin și va lansa și
procesoarele din cea de-a zecea generație. Compania a negat
zvonurile conform cărora nu este interesată de a produce procesoare
de 10 nanometri pentru desktop și chiar a spus că ne pregătește
unele destul de cool.

Procesoarele Ryzen de
la AMD

Până în 2017, procesoarele Intel și
AMD pur și simplu nu sufereau niciun fel de comparație. Între ele
era o diferență ca de la cer la pământ și Intel era alegerea
firească pentru orice amator de jocuri pe desktop. Dar lucrurile
s-au schimbat, și pe vremea când Intel încă mai promova ca cele
mai rapide procesoare niște dispozitive cu 4 nuclee și 8
thread-uri, AMD a dublat scorurile și a lansat procesoare cu 8
nuclee și 16 thread-uri.

Procesoarele din seria Ryzen 3000 de la
AMD sunt un exemplu destul de interesant pentru a demonstra
potențialul companiei. Cu toate că aceste procesoare rămân în
urmă dacă sunt comparate ca performanțe cu cel mai bun procesor de
la Intel, dacă le mai asociezi și cea mai bună placă video de la
AMD, obții niște rezultate mai mult decât satisfăcătoare, mai
ales când te gândești că ai economisit niște bani când ai
invetit în ele.

Cine produce cele mai
bune procesoare dintre Intel și AMD?

Diferențele dintre produsele de top de
la Intel și AMD în materie de procesoare sunt neglijabile. Oricare
dintre ele se descurcă de minune la multitasking și nu întâmpină
niciun fel de probleme atunci când sunt folosite pentru activități
obișnuite ca navigatul pe internet sau folosirea diferitelor
aplicații. Astfel, jocurile video sunt în final singurul mod în
care poți departaja cele două companii, iar ca viteză, când
rulezi de exemplu Metro Exodus, cunoscut și ca cel mai solicitant
joc pentru componentele hardware, procesoarele Intel pot fi și cu
15% mai rapide, dar și costă!

Citeste stirea completa