0 comments

INTERVIU Tudor Giurgiu, înainte de debutul ediției aniversare TIFF 20, despre cinematografia românească: “În această perioadă era esențial un Sergiu Nicolaescu”

by on 21 iulie 2021
 

​Transilvania International Film Festival 2021 debutează vineri la Cluj-Napoca. Cel mai important festival de profil din România, TIFF, a ajuns la ediția cu numărul douăzeci. Cu această ocazie am stat de vorbă cu Tudor Giurgiu, președintele festivalului, despre ediția de anul acesta, momentele importante din cei 20 de ani de existență a festivalului, dar și despre problemele cinematografiei românești în 2021.

Vineri, 23 iulie, de la ora 21, în Piața Unirii din Cluj-Napoca are loc proiecția filmului spaniol „Dineu cu vecinii de sus”, care marchează debutul TIFF 20. Simultan, pentru prima oară în istoria festivalului, filmul va rula în alte 19 localități din Ardeal și la Iași. Organizatorii au ales această deschidere neobișnuită pentru a celebra 20 de ediții.

Pe lângă cele 20 de proiecții simultane, TIFF oferă și o multitudine de alte motive pentru care să mergi la festival: prezența dansatorului Sergei Polunin, pe care oamenii îl știu și din videoclipul în care dansează pe piesa „Take Me To Church” de la Hozier, un număr record de filme românești în premiere mondiale, workshop-uri, concerte cu intrare liberă, invitați importanți din industria cinematografică mondială, conferințe și masterclass-uri.

Cu ocazia ediției cu numărul 20, l-am sunat pe Tudor Giurgiu, președintele TIFF, și am vorbit despre ce ne așteaptă în perioada 23 iulie – 1 august. În plus, l-am rugat să ne facă și un bilanț de amintiri înainte de evenimentul aniversar:

Care sunt principalele atracții cinematografice la TIFF 20?

Tudor Giurgiu: În primul rând e competiția festivalului, unde sunt 12 filme foarte bune, inclusiv două românești, cum nu am mai avut de mult timp. Se numesc „Neidentificat” și „Câmp de maci”.

Am mutat competiția de la cinema Victoria la cinema Florin Piersic pentru că vrem să fie cât mai multă lume prezentă. Sunt convins că vor fi sălile pline, adică la 70% din capacitate.

Anul acesta avem un record de filme românești, printre care și „Întregalde”, filmul lui Radu Munteanu, „Complet necunoscuți”, o adaptare a unui film de mare box office din Italia, „Căutătorul de vânt”, Mihai Sofronea, „Spioni de ocazie”, Oana Giurgiu, „După 40 de zile”, semnat de Andrei Gruzsniczki, deci vor fi multe de văzut.

Va fi și un documentar la care am lucrat în calitate de co-producător. Se numește „România sălbatică”, făcut de Dan Dinu și Cosmin Dumitrache, un proiect care durează de aproape zece ani și pentru care am tras foarte tare în ultimele luni. Abia aștept să-l arătăm la TIFF.



Sergei Polunin. Screenshot via Youtube

Ce ne poți spune despre invitații speciali de la TIFF 20?

A fost o întâmplare fericită faptul că l-am putut invita pe Sergei Polunin. E o personalitate aparte din zilele noastre, deopotrivă controversată și admirată. Un dansator cu o carieră incredibilă.

Nu s-a întâmplat foarte des să avem personalități din domenii conexe la Cluj. Mi s-a părut important nu doar faptul că va putea dansa dar și că vom arăta un documentar despre viața lui. Și mă bucur că va face și un masterclass pentru tinerii dansatori.

Din lumea cinematografică o să-l avem anul acesta pe Szabo Istvan, regizorul maghiar premiat cu Oscar pentru „Mephisto”. Eu am copilărit cu filmele lui și sunt un mare admirator. E un om care are multe de împărtășit.

TIFF a anunțat o secțiune specială dedicată serialelor. Ce părere ai despre ascensiunea acestui gen de storytelling episodic?

Am văzut deja de doi-trei ani faptul că serialele sunt un mediu mult mai generos pentru exprimarea și pentru creativitatea unor regizori sau „showrunner”, cum li se spune creatorilor de serial.

Am văzut din ce în ce mai multe seriale bune, chiar peste filmele de ficțiune. Tocmai de asta ne-am gândit să investim, să oferim training-ul necesar pe care ar trebui să-l aibă profesioniștii din România.

Nu sunt mulți care știu scrie pentru un serial, nu se învață la noi în școală, de aceea am început un program care se numește „Drama room”, pentru a forma oameni. Și în egală măsură vrem să arătăm seriale care nu au circulat în România.

Te-ai gândit vreodată să lucrezi la un serial?

Da, există un interes personal pentru acest mediu. Lucrez de câțiva ani la o mini-serie. Recent am fost admiși într-un program de dezvoltare la festivalul de la Sarajevo. E un motiv în plus și pentru mine să văd și să învăț ceva nou la TIFF.

Cred că e un format care are niște rigori și reguli pe care trebuie să le înveți dar mai presus de toate sunt anumite povești care nu se potrivesc a fi spuse într-un film de ficțiune tradițional de o oră și jumătate. Sunt idei și proiecte la care lucrezi și te duc ele spre acest format.

„Starea de fapt a cinematografiei române e una destul de gri și tristă”




Tudor Giurgiu

Filmul documentar românesc a fost anul trecut în atenția tuturor. Acum vedem mai multe producții de ficțiune. Crezi că rezultatele înregistrate de „Acasă” și „colectiv” se vor vedea peste câțiva ani, prin mai multe documentare de calitate?

Cred că vom vedea o creștere pentru că tot mai mulți tineri cineaști și jurnaliști sunt atrași de documentar. Dar asta nu e o garanție a succesului internațional. Cred că asta vine greu, cu multă muncă și cere un tip de pregătire și înțelegere a acestui gen la nivelul politicilor culturale care din păcate nu există încă în România.

Nu sunt convins că va fi o poveste de succes care să dureze. Scepticismul meu vine din starea de fapt a cinematografiei române, care e una destul de gri și tristă. Nu cred că lucrurile se pot face la nesfârșit doar cu mult entuziasm și pasiune.

Anul trecut am vorbit despre dificultățile industriei cinematografice din România în contextul pandemiei. Cum stau lucrurile în prezent?

Nu s-a schimbat nimic. Cineva mi-a spus acum câteva zile că „degeaba ne agităm, cultura nu aduce voturi”. Probabil că așa e. Suntem fiecare pe insula noastră, cu problemele noastre, noi credem că sunt serioase, că sunt oameni care trebuie sprijiniți, proiecte în care merită investit, dar la un nivel macro aceste probleme par nesemnificative.

Nu interesează pe nimeni. Pentru că tot vorbeam de seriale, în Ungaria producătorii maghiari finanțează proiecte europene, fondurile naționale de film acordă sprijin dezvoltării și producției de seriale.

Producătorii accesează foarte simplu acest sistem de „cash-repay”, care în România funcționează doar pe hârtie. Statul a blocat sistematic funcționarea lui.

În această perioadă era esențial un Sergiu Nicolaescu. Cu prestanța și importanța sa istorică măcar era ascultat. De rușine îi dădeau și bani și tot ce voia. Viziunile noastre erau radical diferite despre cum trebuiau reglate lucrurile în cinematografia românească dar prezența lui în niște foruri superioare ale puterii ajuta cumva să se miște lucrurile.

„Colectiv” a adus primele nominalizări la premiile Oscar pentru o producție din România, Radu Jude a câștigat „Ursul de aur” la Berlin și acum TIFF face 20 de ediții. Sunt trei evenimente importante pentru industria de la noi. Nu crezi că aceste performanțe ar putea influența atitudinea autorităților?

Nu. Cel puțin în ceea ce privește TIFF-ul, răspunsul autorităților a fost să taie 65% din sprijinul acordat evenimentului. Într-un an în care se întâmplă festivalul Enescu și majoritatea finanțărilor s-au dus acolo, TIFF și festivalul de la Sibiu au fost pedepsite exemplar pentru succesul lor.

Am încercat, am făcut eforturi, am avut discuții, premierul a înțeles situația. Asta e paradoxal. Oamenii politici înțeleg. Premierul, ministrul culturii, toți vor să ajute. Dar ne blocăm în niște discuții sterile cu birocrați, argumente, materiale trimise dinspre un minister la altul și rezultatul e o umilință.

Dar am mai văzut filmul ăsta, când a luat Mungiu Palm D’Or în 2007. Anul următor au fost mai puțini bani în fondul cinematografic. Lucrurile astea nu vor dura la nesfârșit. Avem senzația că vor apărea tot timpul premii. Slavă Domnului că măcar mai vin oamenii la filmele astea.

TIFF la aproape 20 de ani e un prilej de rememorare. Spune-mi de la ce invitat ai primit cel mai mare compliment în legătură cu festivalul?

O să râzi, dar aceste complimente au venit în mod copleșitor de la români. Pentru că majoritatea starurilor mari care au venit la Cluj, indiferent că era Catherine Deneuve, Alain Delon sau Sophia Loren, au văzut atâtea la viața lor, au fost la atâtea festivaluri, pentru ei e „business as usual”.

Sigur că Alain Delon a fost copleșit de Piața Unirii plină cu doamne venite din toate colțurile țării dar pentru mine complimentele care m-au mișcat au venit de la invitații români.

De la Nae Caranfil, care venea într-o perioadă la toate edițiile și l-a văzut evoluând de la micul festival care a fost în ce a ajuns acum, Luminița Gheorghiu sau Mona Muscă, care a văzut cu ochii ei cum lucrează echipa și a fost extrem de impresionată când era ministrul culturii.

A fost cea care în 2006 sau 2005 a făcut extrem de multe ca acest festival să evolueze.

„În Cluj există o categorie de pensionari, mulți nu au venituri strălucite, care vin la film. Îi știu, îi văd an de an, mă emoționează tare lucrul ăsta”

Sunt sigur că ai multe amintiri frumoase de la edițiile anterioare TIFF, dar sunt curios să aflu care a fost momentul când ai decis că nu trebuie să renunți la acest festival?

Eu nu renunț foarte ușor, doar în momentele când văd că nu mai există nici o șansă și nu pot merge mai departe. Ceea ce nu e cazul aici. Dar au fost câteva momente care m-au emoționat la maximum. Și mi-au transmis ideea că merită toate greutățile.

Când am prezentat un film pentru copii, la cinema Florin Piersic. Era un mix de copii care au venit cu părinții și cei aduși de noi din satele și comunele de lângă Cluj.

A fost ceva ce nu am văzut în viața mea. Un fel de atmosferă de film indian, cu copii care băteau cu picioarele în podea, aplaudau, s-a stat o oră la autografe după proiecție. Mi-am dat seama că e un tip de emoție pe care nu o putem vedea în mod clar în tot restul anului.

Pe mine mă emoționează în egală măsură și cei foarte în vârstă care vin la film. În Cluj există o categorie de pensionari, mulți nu au venituri strălucite, care vin la film. Îi știu, îi văd an de an, mă emoționează tare lucrul ăsta.

Nu suntem o țară care să aibă suficientă grijă de seniori. Mi se pare că nu au foarte multe opțiuni și multe bucurii în timpul lor liber în afară de a sta la televizor.

Echipa de bază a festivalului a rămas neschimbată timp de două decenii. Cât de importantă a fost această omogenitate pentru longevitatea festivalului?

Cred că a fost cheia succesului festivalului. Am multe exemple de oameni care au ajuns în poziții importante în festival care au început ca voluntari. E o familie. E greu de explicat cum funcționează familia asta.

Și sunt oameni buni, care au atras în echipă oameni la fel de buni și e un sentiment foarte special când se apropie TIFF-ul și ne reunim.

Cum va arăta festivalul la ediția cu numărul 40?

Îl văd mai modular, împărțit pe mai multe centre de interes decât e el acum. Cred că TIFF-ul ar trebui să genereze și conținut, apropo de platforma noastră de streaming, TIFF Unlimited, mi-aș dori să fim implicați în producția unor filme de gen, asta legat și de proiectul de anul acest cu concursul de scenarii „Full Moon”.

Cred că vom încerca și o formă de apropiere și de colaborare cu școala de arte vizuale de la Cluj, care e faimoasă în Europa și în lume. Sunt pictori importanți acolo și cred că e bine să găsim punți prin care să oferim o vitrină de expunere pentru acești artiști.

Cred că și peste douăzeci de ani vom vedea oameni în sălile de cinematografe, indiferent de ascensiunea serviciilor de streaming. Va fi un fel de guilty pleasure.

Dar m-aș bucura să putem avea și un centru al festivalului. Ar fi un proiect important de viitor. Să reușim să avem două-trei săli, birouri, poate o cinematecă, spații educaționale. Ar fi un proiect pentru care merită luptat.