0 comments

Iohannis: În acest moment nu luăm în calcul amânarea alegerilor. Nu putem să ne legăm de un anumit număr de cazuri de COVID-19

by on 3 noiembrie 2020
 

Președintele Klaus Iohannis a spus din nou, marți, când România a atins un record absolut de cazuri de COVID-19, că în acest moment autoritățile nu iau în calcul amânarea alegerilor parlamentare programate pentru 6 decembrie. “Nu putem să ne legăm de un anumit număr”, a afirmat Iohannis.

  • “În momentul acesta nu luăm în calcul amânarea alegerilor şi experţii nu cred că se impune amânarea alegerilor.
  • Chiar astăzi au loc alegeri în SUA, o ţară mult mai greu lovită de pandemie, din păcate, decât am avut situaţia din România.
  • Nu putem să ne legăm de un anumit număr, ci trebuie să vedem evoluția în întreg”, a spus Iohannis în conferință de presă, întrebat dacă vom avea alegeri în decembrie la 10.000 de cazuri pe zi.

El a mai spus că “este evident” că în localitățile cu rată mare de infectare campania electorală se va desfășura în media și în online.

Atât președintele Klaus Iohannis, cât și premierul Ludovic Orban au susținut în repetate rânduri că nu se impune amânarea alegerilor parlamentare, în timp ce opoziția a cerut ca scrutinul să fie amânat până în primăvară.