0 comments

Iohannis: Nu ne-ar ajuta o aprobare rapidă a PNRR

by on 24 iunie 2021
 

​Președintele Klaus Iohannis susține că o aprobare rapidă a Planului Național de Redresare și Reziliență nu „ar ajuta” România, comentând că discuțiile cu Comisia Europeană sunt „foarte benefice”.

„Nu ne-ar ajuta o aprobare rapidă acum fără a merge în profunzime, fiindcă, ulterior, aceste proiecte trebuie implementate şi decât să avem discuţii ulterioare pe fiecare tranşă de finanţare, cum din păcate s-a întâmplat de multe ori până acum, prefer să avem toate aceste discuţii şi clarificări la început, să avem toate aspectele discutate şi lămurite cu Comisia după care să pornim la implementarea proiectelor în aşa fel încât să le putem implementa foarte repede şi foarte bine fără să ne oprim pe parcurs, cum s-a mai întâmplat, din păcate, la fonduri europene. Mai bine sacrificăm o lună-două, clarificând tot şi, când este gata, pornim şi le punem în practică”, a spus joi Iohannis.