0 comments

Iohannis: Nu se discută despre tăieri de salarii și pensii. E exclus

by on 10 septembrie 2020
 

​​Președintele Klaus Iohannis a exclus, miercuri, posibilitatea unor tăieri de salarii și pensii, în contextul bugetului pentru anul viitor, susținând că astfel de informații reprezintă „o prostie PSD-istă aruncată în spațiul public”.



„Nu s-a vehiculat niciodată o tăiere de pensii sau de salarii. Asta e o prostie PSD-istă aruncată în spațiul public. E clar însă că bugetul trebuie construit cu mare grijă. Nu se discută despre tăieri de salarii și pensii, e exclus așa ceva. Economia a cunoscut un recul semnificativ în trimestrul doi, care a trecut, și își revine. Noi ne pregătim pentru ani de creștere, nu de reducere”, a declarat șeful statului, miercui, într-o conferință de presă.

În ceea ce privește majorarea pensiilor și alocațiilor, Iohannis a spus că el și premierul Orban și-au dorit o creștere mai mare, însă „atât s-a putut”.

„E regretabil că PSD nu a înțeles nimic de aici și continuă să dea impresia unor persoane că s-ar fi putut mai mult. Nu s-ar fi putut. Aceste încercări ale PSD sunt pur și simplu jalnice, e o abordare populistă, care nu le face cinste. Este destul de clar că mai mult decât s-a decis acum prin rectificare nu e posibil în acest an. Nu am vrut pandemia, nu am vrut criza economică, dar trebuie să gestionăm treburile publice astfel încât să funcționeze. O abordare responsabilă e cea mai sănătoasă pentru fiecare român”, a precizat el.