0 comments

Iohannis și Weber, la summitul PPE ce are loc sâmbătă la București

by on 16 martie 2019
 

PNL organizează sâmbătă, la București, la Romexpo, Summit-ul liderilor locali şi regionali ai Partidului Popular European, eveniment la care va participa și președintele Klaus Iohannis.

La reuniune vor lua parte peste 150 de primari şi lideri regionali din spaţiul european, precum şi aproximativ 3000 de aleşi locali din România, se spune într-un comunicat PNL.

Potrivit programului furnizat de organizatori, Klaus Iohannis va ține un discurs începând cu ora 12.00.

Vor mai lua parte la acest eveniment candidatul PPE pentru poziţia de preşedinte al Comisiei Europene, Manfred Weber, secretarul general al PPE, Antonio Lopez-Isturiz White, liderul grupului PPE în Comitetul Regiunilor, Michael Schneider, directorul campaniei PPE pentru alegerile din 2019, Dara Murphy.

”În cadrul reuniunii, Manfred Weber va prezenta viziunea asupra viitorului Uniunii Europene şi principalele linii ale programului PPE pentru preşedinţia Comisiei Europene.Totodată, cu ocazia acestui eveniment va fi prezentat Manifestul Regional şi Local al PPE pentru alegerile europarlamentare din 26 mai”, se spune în comunicatul citat,

Summit-ul PPE conţine două paneluri de dezbatere referitoare la îmbunătăţirea calităţii vieţii la nivelul comunităţilor locale, la care vor lua parte Olgierd Geblewicz (preşedinte al regiunii Westpomerania, Polonia), Daniela Cîmpean (preşedinte al CJ Sibiu), Emil Boc (primarul municipiului Cluj-Napoca), Jelena Drenjanin (reprezentant al regiunii Stockholm), Yordanka Fandakova (primar al Sofiei), Markku Markkula (preşedinte al regiunii Helsinki), Gheorghe Flutur (preşedinte CJ Suceava/ preşedinte al Ligii aleşilor locali ai PNL), Ana Lidia Pereira (preşedinte al organizaţiei de tineret a PPE).

Summit-ul PPE se va încheia cu o conferinţă de presă comună susţinută de preşedintele PNL, Ludovic Orban, şi candidatul PPE la preşedinţia Comisiei Europene, Manfred Weber.