0 comments

iPhone pariază totul pe camera foto – Reporter Global

by on 17 septembrie 2019
 

Telefoanele smart nu mai sunt de mult o noutate. Cu toate acestea, nu există o tendință de ieftinire și an de an companiile producătoare vin cu îmbunătățiri minore. Este și cazul noului iPhone. Marele atu al iPhone 11, 11 Pro și 11 Pro Max este camera.

Apple se laudă cu mai multe îmbunătățiri pe care utilizatorul cel mai probabil nici nu le va observa, estimează CNN: un nou procesor, un ecran foarte puțin îmbunătățit, autonomie ceva mai mare a bateriei și sticlă rezistentă la zgârieturi. Singura îmbunătățire majoră este aceea că iPhone 11 Pro și Pro Max au trei camere cu focale diferite, permitând inclusiv captarea de imagini cu unghi foarte mare de cuprindere.

După prezentarea noului model, social media a reacționat energic, luând peste picior aspectul telefonului cu trei camere și scoțând în evidență faptul că este, practic, modelul anterior cu o cameră în plus. Cu excepția camerei, upgrade-ul nu prea se justifică.

Telefoanele smart arată aproape identic de la o generație la alta, cu excepția telefoanelor pliabile, care sunt abia la început de drum.

Cu siguranță, noul telefon nu va atrage în mod special atenția. Un iPhone 8 arată foarte asemănător cu iPhone 11 și nimeni nu le va diferenția fără o examinare mai atentă.

În plus, atunci când bateriile se uzează, este mult mai simplă și ieftină schimbarea bateriei, în locul schimbării dispozitivului.

Ca rezultat al saturației pieței, vânzările de telefoane smart sunt în scădere. Apple a vândut doar 38 de milioane de dispozitive iPhone în al doilea trimestru al anului în curs, cu 13% mai puțin în comparație cu anul precedent. Totodată, Apple a anunțat că iPhone nu mai constituie principala sursă de venit a companiei. Deci este esențial pentru companie ca noul iPhone să fie un succes.

Noile telefoane au camere excelente și algoritmi de prelucrare ce îmbunătățesc și mai mult fotografiile.

Apple a rămas mai mult timp în urma competiției, în special a Samsung, în ceea ce privește dotarea cu camere multiple. Însă a început, în ultima vreme, să reducă acest decalaj. De pildă, modelul Samsung Galaxy S10 5G este dotat cu șase camere: patru în spate și două frontale, pentru selfie-uri. iPhone 11 Pro Max este dotat cu patru camere.

„Cu seria iPhone 11 și 11 Pro, Apple încearcă să se apropie de competiție“, a comentat Vincent Thielke, din cadrul companiei de analiză a pieței de tehnologie Canalys.

Însă, având în vedere îmbunătățirile minore și existente deja la modele mai vechi ale competiției, fără reduceri majore și promoții, noul model iPhone s-ar putea să nu se vândă la nivelul dorit de Apple. ■

Citeste stirea completa