0 comments

Ironii şi replici acide din USR PLUS după ce Ciolacu a ataşat o imagine cu deputatul Dragoş Pâslaru: “Marcele, rămâi la table că e greu cu politica!”.

by on 25 aprilie 2021
 

Liderul PSD Marcel Ciolacu a criticat duminică, într-o postare pe Facebook faptul că nici preşedintele Klaus Iohannis, nici premierul Florin Cîţu şi nici liderul PNL Ludovic Orban nu au avut nicio reacţie la împlinirea a 16 ani de când România a semnat Tratatul de aderare la UE, dar şi derularea negocierilor pentru Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, ataşând postării o fotografie în care apar actualul europarlamentar PLUS Dragoş Pîslaru şi soţia, în momentul în care România a devenit efectiv membră UE. ”Ce fail epic, domnule Ciolacu!”, comentează Pîslaru. La rândul său, Liviu Iolu, fost purtător de cuvând al Guvernului Cioloş şi membru în conducerea PLUS, îi transmite liderului PSD: ”Marcele, rămâi la table că e greu cu politica!”.

”Astăzi se împlinesc 16 ani de la semnarea Tratatului de aderare a României la Uniunea Europeană. Pe 25 aprilie 2005, România a scris istorie la Luxemburg şi a deschis calea societăţii româneşti către valorile şi standardele europene. Din păcate, actualii conducători ai statului român – Iohannis, Cîţu sau Orban, nu au catadicsit să spună un cuvânt despre acest moment esenţial din istoria modernă a României. Nu e de mirare. După 16 ani, aceşti politicieni nu sunt în stare nici măcar să trimită Comisiei Europene un plan coerent care să respecte cerinţele europene în privinţa PNRR. Unii au scris istorie, alţii ratează şanse istorice pentru România!”, a scris Ciolacu.

Replica i-a fost dată de Dragoş Pîslaru şi de Liviu Iolu, Pîslaru făcând la rândul său referire la PNRR.

”Ce fail epic, domnule Ciolacu! Domnul Marcel Ciolacu pune o poză cu mine şi cu soţia mea sărutându-ne, la momentul intrării României în Uniunea Europeană, încercând, crede el, să tragă de urechi „actualii conducători” care am fi uitat despre acel moment unic pentru ţară. „Unii au scris istorie, alţii ratează şanse istorice pentru România!”, spune şeful PSD în postare. Exact, domnule Ciolacu, ăia care scriu istorie sunt şi în fotografie, şi o scriu în continuare inclusiv prin planul de a aduce multe miliarde în România prin PNRR-ul de care amintiţi. Cât despre sărutul de acum 14 ani, cum credeţi că l-am putea uita?”, afirmă Dragoş Pîslaru.

Liviu Iolu îi dă şi el replica lui Ciolacu, ironizându-l după ce acesta a jucat table într-o emisiune în care a fost invitat.

”Minunat e Ciolacu pe “şoşăl-midia”. A pus o poză cu Dragoş Pîslaru şi soţia de acum 16 ani spunând că actualii conducători, deci probabil că şi Pîslaru care e lider USR PLUS, au uitat de acel moment în care România a intrat în UE. Marcele, rămâi la table că e greu cu politica”, îi transmite Iolu.