0 comments

Iulian Bulai, după ce deputații AUR au cerut sancționarea lui pentru limbaj calomnios: Îmi menţin opinia că este un partid fundamentalist, radical şi extremist

by on 6 aprilie 2021
 
  • “Mi-ar plăcea mult mai mult să vorbim despre TVR, SRR şi despre CNA, dar dacă tot este vorba despre această sesizare, iau act de ea, mă raportez la această sesizare şi abia aştept să se discute în Comisia juridică, unde am înţeles că a fost înaintată de către Biroul permanent.
  • Voi veni la Comisia juridică atunci când se va discuta sesizarea. Acest partid care a făcut această sesizare nu a fost menţionat explicit în declaraţia mea, iar ce am declarat îmi asum şi îmi menţin. Îmi menţin opinia că partidul respectiv este un partid fundamentalist, radical şi extremist”, a declarat Bulai, potrivit Agerpres.

Cei de 21 de deputaţi AUR care au cerut sancţionarea deputatului USR-PLUS Iulian Bulai susțin că acesta a încălcat prevederi ale Regulamentului de funcţionare a Camerei. Sesizarea vine la câteva săptămâni după ce mai mulți deputați AUR au fost la un pas să se ia la bătaie, pe holul Parlamentului, cu deputații USR.

Biroul permanent al Camerei a decis marţi trimiterea la Comisia juridică a cererii pentru o decizie în acest sens.

Reamintim că la sfârșitul lunii martie mai mulți deputați AUR au fost la un pas de bătaie pe holurile Parlamentului după ce au adresat o serie de jigniri mai multor deputaţi USR, printre aceştia fiind Ionuţ Moşteanu, Bogdan Rodeanu, Silviu Dehelean.

Deputatul AUR Dan Tănasă s-a aflat în centrul scandalului. Acesta a devenit agresiv și l-a îmbrâncit pe un deputat USR după un schimb de replici care a degenerat în insulte.

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a hotărât joia trecută să îl sancţioneze pe deputatul AUR Dan Tanasă cu un avertisment scris. Astfel, Comisia va înainta Biroului permanent, care are competenţa de a decide sancționarea în scris a deputatului AUR.