0 comments

Kelemen Hunor atrage atenția că Guvernul trebuie format urgent: Medicii riscă să nu-și primească salariile / Rotația premierilor, o soluție, dar trebuie să fie președinții de partid

by on 17 noiembrie 2021
 

Președintele Kelemen Hunor atrage atenția că este urgentă formarea noului guvern, una dintre situațiile care trebuie rezolvate imediat fiind plata salariilor medicilor. El a spus, la B1TV, că poate fi o soluție numirea prin rotație a premierilor, însă trebuie să fie președinții de partid: “Cineva trebuie să facă compromisul necesar ca să depăşim această fază a discuţiilor – mai puţine orgolii, un ego un pic mai mic – şi atunci se rezolvă”.

  • “Suntem în competiție cu timpul, nu unii cu alții, și aici eu săptămâna trecută am zis să vedem când putem să intrăm în Parlament cu programul de guvernare și cu lista de guvern. Au spus că vom încerca în această săptămână. Nu ar trebui să amânăm prea mult. Sper ca săptămâna următoare se va întâmpla. Avem lucrurile despre care am vorbit și nevoia de rectificare.
  • În sistemul sanitar sunt 74.000 de persoane care dacă nu se face rectificarea nu au cum să primească salariile. Medicii de la UPU, medicii rezidenți, cei de la DSP-uri, cei care sunt plătiți de la minister. Pe 25 noiembrie ar trebui să avem banii. Au zis că se poate face această rectificare și prin amendament la rectificarea precedentă, în Parlament. Plus bugetul, plus multe alte lucruri. Dacă nu putem să ne înțelegem în 2-3 săptămâni, nici în 4, nici în 5, nici în 8 nu putem să spunem noutăți”, a declarat liderul UDMR.
  • El a subliniat că poate fi o soluție numirea prin rotație a premierilor, însă trebuie să fie președinții de partid: “Trebuie să fie președintele partidului premierul, dacă nu vrem să creăm alte dispute”, a spus Kelemen la B1TV.

Preşedintele UDMR a mai spus că dacă nu se depășește această fază a discuţiilor, atunci şi această coaliţie, mai repede sau mai târziu, va intra în impas.

  • “Cineva trebuie să facă compromisul necesar ca să depăşim această fază a discuţiilor – mai puţine orgolii, un ego un pic mai mic – şi atunci se rezolvă. Se va repeta <> din 2021, unde preşedintele PNL-ului stătea în Parlament, premierul era în Guvern şi a fost o luptă foarte urâtă pentru putere. Eu pot să lucrez şi cu Florin Cîţu, şi cu Marcel Ciolacu, pot să lucrez cu cine vine din partidul cu care sunt în coaliţie, dar nu e treaba mea să impun sau să exclud pe unii şi să includ pe alţii.
  • Nu poţi să faci un program de guvernare, nu poţi să faci o structură de guvern, un acord politic, şi după aceea să dai la mica publicitate: <> şi să aduci pe cineva independent care să aplice programul de guvernare”.

El a mai afirmat că, chiar dacă preşedintele decide premierul, “ar fi de râsul lumii” ca partidele să meargă la Cotroceni cu 3 propuneri: “Acum trebuie să meargă partidele cu soluţia gândită, stabilită, decisă, la preşedinte”.