0 comments

Liberalul Andrei Carabelea, învingător în cursa pentru Primăria Piatra-Neamţ

by on 28 septembrie 2020
 

Liberalul Andrei Carabelea a câştigat funcţia de primar al municipiului Piatra-Neamţ, potrivit numărătorii paralele parţiale a 92% dintre secţiile de vot, realizată de PNL Neamţ, notează Agerpres.

Andrei Carabelea a întrunit 26,38% dintre voturile valabil exprimate.

Pe poziţia a doua se situează, potrivit aceleiaşi numărători paralele, candidatul PMP, Dragoş Chitic, cu 22,07%.

Răzvan Cuc, candidatul Alianţei pentru Piatra-Neamţ 2020 PSD PPU, se clasează pe locul al treilea cu 20,75%, potrivit aceleiaşi surse.

Prezenţa la vot în municipiul Piatra-Neamţ a fost de 32,51% în timp ce în judeţ a fost de 43,21%.

Liberalii au păstrat funcţia de primar al municipiului Roman şi au câştigat-o pe cea din oraşul Roznov, în timp ce în oraşele Bicaz şi Târgu Neamţ social-democraţii şi-au conservat funcţiile de primar.