0 comments

Liderii din PE discută miercuri măsurile luate în România împotriva lui Kovesi / Tajani: Parlamentul European își sprijină în continuare candidatul

by on 3 aprilie 2019
 

​Președintele Parlamentului European, Antonio Tajani, va discuta miercuri, cu liderii politici din PE, situația din România a fostei șefe DNA, Laura Codruța Kovesi.



Tajani a spus vineri, într-o postare pe Twitter, că este ”îngrijorat de vestea că Laura Codruța Kovesi a fost plasată sub control judiciar”.

”Parlamentul European își sprijină în continuare candidatul pentru Procurorul European”, scrie Tajani pe Twitter, un semnal important că parlamentarii europeni sunt încă alături de propunerea lor pentru înalta funcție europeană, Laura Codruța Kovesi, în ciuda evenimentelor de la București.

Laura Codruța Kovesi s-a prezentat luni dimineaţă la Secţia 18 de poliţie, unde a fost și vineri, în cadrul măsurii de control judiciar dispuse de Secţia Specială pentru anchetarea magistraţilor în dosarul privind extrădarea lui Nicolae Popa, în 2011. Miercuri, instanța supremă va judeca contestația fostei șefe a DNA la măsura controlului judiciar.

Joi, este programată a treia rundă de negocieri între reprezentanţii Parlamentului European şi ai Consiliului UE pentru numirea viitorului procuror-şef european. Parlamentul European o susţine în continuare pe Laura Codruţa Kovesi pentru acest post, în pofida anchetei din România.

Dosarul în care Laura Codruța Kovesi a fost plasată sub control judiciar este cel deschis în urma unui denunț al fostului deputat PSD fugar în Serbia Sebastian Ghiță. El a acuzat-o pe Kovesi că i-ar fi cerut bani pentru plata avionului cu care urma să fie adus în țară din Indonezia fostul șef al FNI Nicolae Popa, în 2011. Laura Codruța Kovesi era la acea vreme procuror general al României, iar Nicolae Popa fusese condamnat definitiv la 10 ani şi 4 luni de închisoare în dosarul FNI. Secția pentru investigarea faptelor din justiție susține că Laura Codruța Kovesi ar fi cerut și primit suma de 268.689,36 de lei de la Sebastian Ghiță pentru extrădarea lui Nicolae Popa.

Fosta șefă a DNA a fost audiată timp de aproximativ șase ore și jumătate, joi seară, la Secția de anchetare a magistraților, iar la ieșire a anunțat că procurorul de caz i-a interzis să vorbească cu presa despre ce s-a întâmplat la audieri și despre dosarul pentru care a fost chemată. “Nu am voie să spun nimic, este o măsură de a-mi închide gura”, a afirmat Kovesi.