0 comments

Listele pentru parlamentare ascut lupta între taberele din USR. Deputatul Cornel Zainea a demisionat / Fierbere în toate filialele

by on 8 octombrie 2020
 

​Deputatul USR Cornel Zainea a anunțat joi că demisionează din Parlament și din partid, explicând pe Facebook, evaziv, că decizia sa are la bază faptul că „USR și se pare că și PLUS devin partide în care câștigă cine “are control pe filială”.

Ce s-a întâmplat, de fapt? Zainea a concurat pentru un loc pe listele pentru parlamentare ale USR Ilfov, pierzând însă, în filiala în care tabăra anti-Barna are mai mare influență.

Dan Barna a fost unul dintre susținătorii lui Zainea, participând chiar la lansarea candidaturii sale la locale unde a intrat în cursă pentru Primăria Chiajna.

Într-o postare pe Facebook, liderul USR scrie că regretă decizia lui Zainea și-l așteaptă din nou în partid. „E unul dintre cei mai activi parlamentari pe care i-am avut, de numele său legându-se inițiative importante ale USR pe zona de mediu și de IT. Am încercat să îl conving și sper să ia în considerare cât mai curând să revină”, a scris Barna.

De altfel, înainte de a părăsi grupul de whatsapp al USR Ilfov, Zainea a scris, ironic, că nu l-a dat afară Barna din partid.

Listele, motiv de scandal. Presadă și Alexandrescu nu mai au loc, Coliban ar vrea demisia lui Barna

În ultima perioadă, taberele din USR sunt în conflict deschis, motivul fiind alcătuirea listelor pentru parlamentare.

Candidatura lui Vlad Teohari la alegerile parlamentare, susţinută de USR PLUS Diaspora, a fost invalidată după ce Comisia de arbitraj a partidului a dat un aviz negativ pentru integritate. Motivul: acesta a semnat anul trecut o scrisoare deschisă iniţiată de Mihai Goţiu şi în care peste 100 de membri USR reclamau execuţiile din partid. Biroul Naţional al USR a luat act de decizia Comisiei de Arbitraj.

Gestul lui Teohari venea după excluderea Olimpiei Ardelean ca urmare a unei postări de pe contul ei personal de Facebook, în care reclama nereguli din cadrul organizaţiei judeţene Ilfov.

Mihai Martin, membru în conducerea filialei Olt şi-a anunţat demisia, acuzând că echipa Barna continuă acţiunile care au dus USR la scorul mic pe care îl are acum.

Istoricul Bogdan Jitea îşi anunţă demisia din USR Sector 3, afirmând că şi el este semnatar al scrisorii generate de excluderea Olimpiei Ardelean şi deci pasibil de a fi acuzat de lipsă de integritate.

Pe un grup intern al partidului, primarul ales al Brașovului, Allen Coliban, i-a cerut indirect demisia lui Dan Barna, după invalidarea candidaturii lui Teohari, potrivit adevarul.ro.

Coliban este unul dintre contestatarii liderului USR, un grup din partid văzându-l chiar drept succesor al acestuia.

Nemulțumiri în partid sunt și în cazul Florinei Presadă și al lui Vlad Alexandrescu, care au criticat actuala conducere și nu mai au acum sprijin în filialele proprii pentru un nou mandat de parlamentar.

Până pe 12 octombrie, filialele USR trebuie să-și aleagă candidații pentru parlamentare.