0 comments

Lovitură pentru compania Boeing – China, decizie RADICALĂ după tragedia aviatică din Etiopia – stiripesurse.ro

by on 11 martie 2019
 

Autorităţile chineze au decis ca liniile aeriene locale să nu mai opereze zboruri cu Boeing 737 Max 8, după accidentul Ethiopian Airlines de duminică în care a fost implicat acelaşi tip de aeronavă, conform news.ro.Potrivit BBC, companiile aeriene trebuie să suspende operaţiunile tuturor avioanelor Boeing 737 Max 8, luni, înainte de ora locală 18.00.Avionul Ethiopian Airlines, cu 157 de oameni la bord, s-a prăbuşit duminică după câteva minute de la decolare. Toţi oamenii de la bord au murit.În ultimele cinci luni, acesta a fost al doilea accident în care a fost implicată o aeronavă 737 Max 8, după Lion Air din octombrie.Experţii au avertizat că este prea devreme să spună ce a cauzat dezastrul aerian.Simona Halep scapă de o adversară redutabilă: Serena Williams a ABANDONAT în turul 3 la Indian Wells„Având în vedere că în ambele accidente au fost implicate avioane Boeing 737 Max 8 noi şi au avut loc în timpul fazei de decolare, există o similaritate”, a transmis într-un comunicat Administraţia Aeronautică Civilă din China.Mai multe linii aeriene chineze vor fi afectate de această suspendare, între care Air China, China Eastern Airlines şi China Southern Airlines.Vânătoare de scheleți pe scena politicăPeste 90 de avioane Boeing 737 Max 8 sunt folosite în China. Acest tip de aeronavă este relativ nou, fiind folosit comerical din 2017.Compania Boeing a transmis că regretă accidentul şi a trimis o echipă să ofere asistenţă tehnică în investigaţie.Ancheta va fi condusă de autorităţile etiopiene şi vor participa experţi de la Boeing şi National Transportation Safety Board din SUA.În afara liniilor aeriene din China, mai multe companii au oprit operaţiunile 737 Max 8.Luni, reprezentanţii Ethiopian Airlines au anunţat că flota companiei se află la sol până la noi ordine, ca măsură de precauţie.Cayman Airways a luat aceeaşi decizie privind aeronavele 737 Max 8, la fel şi mai multe companii nord-americane
Citeste stirea completa