0 comments

Ludovic Orban: Pensiile speciale pentru aleşii locali vor fi din nou amânate

by on 29 noiembrie 2020
 

Preşedintele PNL, premierul Ludovic Orban, a declarat, într-un interviu acordat Agerpres, că intenţionează să emită un act normativ prin care prevederea din Codul administrativ referitoare la acordarea pensiilor speciale primarilor, vicepreşedinţilor, preşedinţilor şi vicepreşedinţilor de consilii judeţene să fie din nou amânată, arătând că acest lucru ar putea fi făcut prin legea bugetului de stat pe anul viitor.

„După alegeri trebuie dezbătut în Parlament acest lucru, pentru că, şi aici nu mi se pare corect, eu cred că orice om care deţine o funcţie de demnitate publică, indiferent că este parlamentar, primar, ministru trebuie să aibă un venit decent.

Şi aici trebuie să ştim că au crescut şi pentru parlamentari, şi pentru miniştri, şi pentru primari, şi pentru preşedinţi de consilii judeţene au crescut indemnizaţiile.

Atunci când ai o indemnizaţie decentă, rezonabilă, în care se reflectă responsabilitatea şi importanţa în societate a funcţiei respective, vei beneficia pe contributivitate de o pensie mai mare, deci nu mai este nevoie de o pensie specială”, a explicat Orban.

El a spus că prevederea din Codul Administrativ referitoare la pensiile speciale poate fi amânată prin legea bugetului de stat, până la clarificarea legislaţiei în ansamblu.

Totodată, premierul a indicat că legea bugetului de stat pe 2021 ar putea fi adoptată până la sfârşitului anului sau în ianuarie, în sesiune extraordinară a Parlamentului.

Orban a mai afimat că nu se poate adopta o ordonanţă de urgenţă pentru eliminarea pensiilor speciale deoarece există un proiect în dezbaterea Parlamentului, iar altul se află la Curtea Constituţională a României.

„Nu poţi să adopţi o ordonanţă de urgenţă când ai o lege în dezbatere sau când o lege este supusă controlului constituţional. Asta este o aberaţie. Cine a spus aşa ceva trebuie să citească Constituţia, să citească toată cazuistica Curţii Constituţionale”, a subliniat premierul.