Ce functii ale consolei de jocuri PS5 evidentiaza Sony intr-un spot publicitar - Dojotech.ro
 
 
 
Xiaomi Redmi Note 9 în secțiunea Noutăți de la Orange - Gadget.ro
 
0 comments

Memorie USB Type-C Kingston DataTraveler 80 128 GB – review – Gadget.ro

by on 24 august 2020
 
articolul ce anunța noile memorii Kingston, am înțeles că nu este deloc așa.

Tocmai din acest motiv, vă prezint astăzi un stick de memorie pe interfață USB Type-C, nou lansatul Kingston DataTraveler 80 în versiunea de capacitate de 128 GB.

Specificații memorie USB Type-C Kingston DataTraveler 80 128 GB

  • Interfață USB Type-C 3.2 Gen 1;
  • Capacitate reală de stocare de 115.4 GB;
  • Viteze maxime la citire de până la 200 MB/s;
  • Viteze maxime la scriere de până la 60 MB/s;
  • Temperaturi de operare între 0 și 60 grade Celsius;
  • Temperaturi de stocare între -20 și 85 grade Celsius;
  • Dimensiuni: 42.2 x 15 x 6.7 mm;
  • Greutate: 4.134 grame.

Design

Memorie USB Type-C Kingston DataTraveler 8src 128 GB

Stick-ul vine într-un ambalaj de tip blister, ce nu va mai putea fi refolosit după deschidere. Pe exteriorul ambalajului sunt mai multe informații, în timp ce înăuntru găsim doar micuțul gadget:

Primul contact cu Kingston DataTraveler 80 te face să te întrebi cât de micuțe mai pot deveni astfel de soluții de stocare. Cu puțin peste 4 cm lungime și doar 1.5 cm lățime, acest stick poate fi pierdut destul de repede prin cameră și chiar printr-un buzunar plin. Despre greutatea de doar puțin peste 4 grame nu cred că are rost să mai adaug ceva.

Porțiunea gri este din aluminiu finisat ușor rugos și îi conferă un grad destul de ridicat de rigiditate acestui dispozitiv. Din păcate, cel puțin la unitatea de test, această bucată de metal nu stă fixă peste plasticul pe care îl acoperă și se deplasează foarte puțin de-a lungul stick-ului. La mișcări bruște, se poate chiar auzi cum această bucată de aluminiu lovește părțile din plastic de la capăt.

Tot la puncte negative trebuie să trec și faptul că designul cu capac nu este cel mai potrivit. Fiind extrem de mic acest capac, îl poți rătăci imediat ce îl scoți de pe stick, fiindcă nu are un locaș special de depozitare pe dispozitiv (de exemplu, să se atașeze la celălalt capăt al stick-ului). Sincer, eu absolut de fiecare dată după ce am scos capacul a trebuit să-l caut ulterior câteva secunde și chiar minute. Este mic, foarte mic, și negru, așa că nici nu sare deloc în evidență.

Pe una dintre părțile din aluminiu stă scrisă denumirea producătorului, cu negru. Pe aceeași parte, dar pe porțiunea din plastic, este trecută capacitatea de stocare, cu roșu. Opus față de aceste denumiri avem parte de anumite informații, printre care și unele de reglementare.

În rest, aș mai adăuga legat de aspect că Kingston DataTraveler 80 propune și un micuț orificiu unde poți fixa o curelușă sau prin intermediul căruia poți agăța acest stick la un set de chei, de exemplu.

Performanță

Teste benchmark memorie USB Type-C Kingston DataTraveler 8src 128 GB

Oficial, cele mai mari viteze pe care stick-ul USB Type-C Kingston DataTraveler 80 128 GB le poate atinge sunt de 200 MB/s la citire, respectiv 60 MB/s la scriere.

Am trecut dispozitivul prin mai multe seturi de teste, iar rezultatele au relevat în mai multe dintre cazuri viteze mai mari decât cele din fișa tehnică. 

În timpul transferurilor, stick-ul Kingston DataTraveler 80 128 GB se încălzește simțitor, aș spune chiar că devine cu adevărat fierbinte. Un astfel de comportament nu este însă unul ieșit din comun, ba din contră. Toate memoriile externe cu care am lucrat de-a lungul timpului au ajuns la temperaturi similare, mai mult sau mai puțin apropiate. Având în vedere dimensiunile acestui stick, este cu atât mai normal să se încălzească în timpul funcționării.

Preț

Memorie USB Type-C Kingston DataTraveler 80 128 GB  200 de lei pe eMAG.

Concluzii

Memorie USB Type-C Kingston DataTraveler 8src 128 GB

Prețul de pe eMAG este cam măricel. După o căutare pe un comparator de prețuri am găsit Kingston DataTraveler 80 de 128 GB începând de la 121 de lei. Totuși, despre magazinele online ce apar că vând acest produs nu am prea multe informații și nu le pot recomanda ca sursă pentru cumpărarea unui astfel de stick.

La 200 de lei, Kingston DataTraveler 80 128 GB nu pare tocmai o afacere, însă atunci când va ajunge la mai puțin de 150 de lei va fi cu adevărat o alegere inspirată. Asta cu atât mai mult cu cât o astfel de memorie externă beneficiază de 5 ani garanție cu suport tehnic inclus.

Cele mai importante puncte pro și contra pentru stick-ul USB Type-C Kingston DataTraveler 80 128 GB:

PRO

  • performanțe mai mari decât cele anunțate oficial;
  • viteze de citire și scriere foarte ridicate;
  • 5 ani garanție;
  • dimensiuni și greutate reduse.

CONTRA

  • mici probleme la construcție (exemplarul de test avea un joc la partea metalică, ce nu era bine fixată de restul dispozitivului);
  • capacul portului USB Type-C este prea mic și poate fi rătăcit cu ușurință, neavând locul lui în care să fie fixat pe stick când nu acoperă portul de conectivitate.

Citeste stirea completa

Social Media
CONNECT
Power By Agregat.ro