0 comments

Mesaj dur al lui Iohannis înaintea moțiunii de cenzură: PSD vrea să arunce țara în haos/ Apelul președintelui către parlamentari

by on 31 august 2020
 

​Cu câteva ore înaintea votului moțiunii de cenzură, președintele Klaus Iohannis face apel la parlamentari să nu devină „complici la astfel de act iresponsabil” și acuză PSD că „vrea să arunce țara în haos”.



„​În cea mai dificilă perioadă pentru România din ultimii 30 de ani, PSD se luptă nu pentru binele și sănătatea cetățenilor, ci pentru a pune mâna pe putere cu orice preț. Cinismul cu care acest partid rupt total de interesele românilor își urmărește unicul scop de a ajunge din nou la resursele publice demonstrează clar că PSD este fundamental corupt de dorința de putere și nu se poate reforma, indiferent cine îl conduce. Depunerea unei moțiuni de cenzură în această perioadă critică pentru viitorul României reprezintă un nou demers toxic, care riscă să pună în pericol combaterea eficientă a epidemiei de COVID-19”, se arată în mesajul șefului statului.

Iohannis acuză PSD că „s-a remarcat doar prin acțiuni de permanentă sabotare a acestui efort național”, iar depunerea moțiunii de cenzură „ ntr-un moment în care numai de instabilitate politică nu avem nevoie, cu doar câteva săptămâni înaintea alegerilor parlamentare, este complet neavenită”.

„Fac un apel către toți parlamentarii, indiferent de partidul din care provin sau de orientarea politică: nu deveniți complici la un astfel de act iresponsabil! Miza politică sau electorală nu trebuie să prevaleze sub nicio formă obiectivului prioritar național de a proteja sănătatea publică. Îmi exprim speranța că parlamentarii României înțeleg gravitatea momentului pe care țara noastră îl traversează și nu se vor alătura demersului PSD. Moțiunea de cenzură este un instrument democratic, dar a risca să suprapui o criză politică peste o criză sanitară fără precedent reprezintă dovada cinismului și populismului duse la extrem. PSD nu a avut și nu are soluții pentru români, PSD vrea să arunce țara în haos doar pentru a mai câștiga câteva voturi potențiale în perspectiva alegerilor care se apropie”, se mai arată în mesajul președintelui.

Parlamentul se reuneşte, luni, de la ora 14,00, în ultima zi a sesiunii extraordinare, în şedinţă comună, pentru a dezbate şi vota moţiunea de cenzură iniţiată de PSDşi intitulată “Guvernul PNL, de la pandemie la pande-mită generalizată. Belşug în buzunarele clientelei PNL, sărăcie în buzunarele românilor”. Pentru a fi adoptată, iar guvernul demis, moțiunea de cenzură trebuie votată de cel puțin 233 de parlamentari.

În afară de PSD, Pro România şi ALDE au anunţat că votează ”pentru”, iar USR şi PNL nu participă la vot. UDMR a precizat că decide până la ora şedinţei cum se va poziţiona.