0 comments

Ministrul de Finanţe îi răspunde lui Nicuşor Dan care a anunţat că vrea să-l întâlnească: Aş fi preferat să mă sunati, dumneavoastră aţi preferat marketingul!

by on 28 noiembrie 2021
 

Adrian Câciu i-a replicat primarului general al Capitalei Nicuşor Dan care a precizat că ar dori o întâlnire cu ministrul de Finanţe pentru a prezentat situaţia financiară a PMB, că ar fi preferat să fie sunat direct de edil şi nu ca acesta să opteze să îşi facă marketing, scrie news.ro. „Sunteţi doar la un telefon distanţă pentru a stabili o întâlnire. Discuţia va fi nu numai despre contabilitate şi bugetul anului viitor ci mai ales despre modul în care finanţarea se transformă în servicii publice concrete şi de calitate pentru bucureşteni. Mulţumesc! PS: Aş fi preferat să mă sunati, dumneavoastră aţi preferat marketingul. Este ok”, a fost comentariul lui Adrian Câciu la postarea de duminică pe pagina de Facebook a lui Nicuşor Dan.

Nicuşor Dan a anunţat că, după întrevederea pe care a avut-o sâmbătă cu premierul Nicolae Ciucă, la care au discutat despre situaţia privind subvenţia la căldură, că doreşte să aibă în perioada următoare o întrevedere şi cu ministrul de Finanţe Adrian Câciu pentru a îi prezenta situaţia financiară a Primăriei Capitalei, deoarece ministrul nu se poate baza pe informaţiile primite de la Gabriela Firea care îşi minte colegii din PSD, nu doar pe bucureşteni.

Edilul general al Capitalei a afirmat că Primăria nu a cerut bani de la Guvern pentru acest an şi a menţionat că va exista o mare dificultate în ianuarie 2022 deoarece la sfârşitul acestui an deoarece municipalitatea nu o să mai aibă niciun ban în cont. Nicuşor Dan a avut, sâmbătă, o întâlnire cu premierul Nicolae Ciucă.

Ministrul de Finanţe Adrian Câciu a precizat, vineri, că trebuie să existe o discuţie foarte serioasă cu primarul general Nicuşor Dan despre sumele care vor fi alocate către PMB pentru subvenţia la căldură. El a adăugat că Primăria Capitalei are bani, iar un primar gospodar putea muta aceste fonduri în acest scop. „Eu aş vrea ca săptămâna viitoare, poate pe 10 decembrie sau de pe 10 decembrie încolo să închidem această situaţie”, a mai spus ministrul.