0 comments

Mircea Diaconu: Toți președinții de până acum s-au strâns de gât cu premierii. Fișa postului este alta

by on 25 august 2019
 

Fostul europarlamentar Mircea Diaconu a afirmat, duminică, după ce și-a anunțat intenția de a candida la prezidențiale, că toți președinții de până acum „s-au strâns de gât cu premierii”, însă atribuțiile acestora ar fi trebuit să fie altele.

„Nu mă recomanda nimic. Sunt cel mai banal om din România. Am doar două mâini și două picioare și două nume. Eu sunt banal. Dar nu cumva și președintele nostru trebuie să semene cu noi toți? Adică două mâini și două picioare și sper că și cu un cap. Această funcție pană acum s-a citit greșit. Fișa postului este cu totul altă decât cea care s-a practicat pană acum. Toți presedinii de pană acum s-au strâns de gât cu premierii. Toți și-au strâns de gât prim miniștrii venind peste atribuțiile guvernamentale sau parlamentare care nu sunt ale președintelui. Constituția e bună, dar nu i-a convenit domnului Băsescu și domnului Iohannis. Instituie clar și limpede o republică parlamentară. Nu există noțiunea de șef al statului”, a declarat Mircea Diaconu într-o conferință de presă, citat de Mediafax.

El a adăugat că nu i se pare logic ca președintele să aibă locul de activitate în Palatul Regal de la Cotroceni „Ce caută președinți în Palatul Regal de la Cotroceni? Mie nu mi se pare logic”.

Fostul europarlamentar a afirmat că nimeni nu vrea să vadă „grămada de gunoi care s-a strâns în mijlocul țării”.

„Fără sprijin nu voi putea să fac pașii următori. Nu știu dacă o să pot strânge cele 200.000 de semnături. Azi sunt doar un aspirant. Parcă nimeni nu vede grămadă de gunoi care ni s-a strâns în mijlocul casei noastre dragi care se numește țara noastră. De la peturi până la mentalitățile publice care sunt infestate. Uitați-vă la Iohannis care vrea -guvernul meu-. Cine ești tu să ai guvernul tău? ”, a mai spus Diaconu.