0 comments

Modul în care sunt cheltuiţi banii din PNRR va fi supravegheat de Autoritatea de Audit din cadrul Curţii de Conturi, condusă de apropiaţi ai lui Dragnea. Ce spune Ghinea

by on 13 iunie 2021
 

Modul în care sunt cheltuite cele peste 29 de miliarde de euro din PNRR va fi supravegheat de Autoritatea de Audit din cadrul Curţii de Conturi, condusă de apropiaţi ai lui Liviu Dragnea, printre care se numără şi fostul senator PSD Niculae Bădălău. Ministrul Fondurilor Europene, Cristian Ghinea, susţine însă că instituţia performează şi nu ia decizii politizate, scrie News.ro.

Cine conduce Autoritatea de Audit

Autoritatea de Audit este condusă de un preşedinte şi de doi vicepreşedinţi numiţi politic.

Şeful instituţiei este Lucian Dan Vlădescu, promovat de PSD în 2017, în plină era Dragnea. Între 2012 şi 2013, Vlădescu a condus Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice (ANRMAP), fiind numit în această funcţie de premierul de atunci Victor Ponta, la insistenţele lui Liviu Dragnea, susţin surse politice pentru News.ro.

În vara lui 2013, Vlădescu a demisionat cu scandal din fruntea ANRMAP, după ce a susţinut modificarea legii, astfel încât pragul pentru achiziţii directe, fără licitaţie, să fie ridicat de la 15.000 de euro la 100.000 de euro.

Florin Tunaru, originar din Teleorman, este vicepreşedintele Autorităţii de Audit tot din 2017. Acesta a lucrat cu Liviu Dragnea la CJ Teleorman, ca şef de serviciu şi, ulterior, director executiv la Direcţia de Contabilitate. În perioada 2010-2011, Tunaru l-a consiliat pe şeful CJ Teleorman Liviu Dragnea în domeniul financiar-contabil şi al finanţelor publice. In timpul guvernarii USL, a fost numit vicepresedinte al ANAF, tot cu susţinerea lui Dragnea.

Şi fostul senator PSD Niculae Bădălău ocupă un post de vicepreşedinte al Autorităţii de Audit. În 1988, Bădălău a fost condamnat pentru că a furat patru saci cu grâu dintr-un depozit al statului. Bădălău a primit la acea vreme o pedeapsă de un an de închisoare, pe care nu a mai executat-o, pentru că Nicolae Ceauşescu, cu ocazia aniversării a 70 de ani, a amnistiat toate condamnările mai mici de 10 ani. Bădălău apucase să stea două săptămâni în arest.

Niculae Bădălău nu ar fi putut ajunge vicepreşedinte al Curţii de Conturi dacă, în urmă cu patru ani, nu ar fi modificat legea în interesul său. Articolul 47 din Legea de funcţionare a Curţii de Conturi (94/1992) impunea la acel moment trei criterii pentru ocuparea posturilor de preşedinte sau vicepreşedinte: “studii superioare economice sau juridice, vechime de minimum 10 ani în specialitatea studiilor absolvite şi pregătire profesională temeinică“. Cum Nicolae Bădălău e de profesie inginer, n-ar fi putut ajunge şef al Curţii de Conturi. Prin urmare, Bădălău a depus personal un amendament la lege, astfel încât a adăugat o profesie la condiţiile de studii: „economice, juridice sau inginereşti”. Amendamentul a fost adoptat cu majoritate de voturi, căci PSD deţinea controlul în Parlament.

Acesta nu a ajuns la conducerea Curţii de Conturi, însă în vara anului 2020 a devenit vicepreşedinte al Autorităţii de Audit din cadrul Curţii de Conturi, exact în baza legii modificate de el cu trei ani înainte.

Ce spune Cristian Ghinea

Ministrul Fondurilor Europene, Cristian Ghinea, a spus, în emisiunea Insider politic de la Prima TV, că Autoritatea de Audit din cadrul Curţii de Conturi este o instituţie care performează.


  • ”Relaţia instituţională dintre ministerul pe care-l conduc şi această Autoritate de Audit este foarte bună.
  • Chiar zilele trecute m-am întâlnit cu şeful Autorităţii de Audit şi cu mai mulţi auditori, printre care şi domnul Bădălău. Avem o relaţie instituţională foarte bună si discuţia a fost despre care va fi procesul de auditare din PNRR. Sunt optimist.
  • Nu e decizia mea cine este acolo, este decizia statului român. Autoritatea de Audit este o instituţie care performează, totuşi. Aşa cum noi ( Ministerul Fondurilor Europene – n.r.) suntem punctul de legătură al Comisiei Europene pe modul în care se face programarea, se cheltuie banii, aşa sunt ei punctul de legătură al Curţii de Auditori a Uniunii Europene.
  • Această Autoritate de Audit nu ia decizii politizate, tocmai pentru ca îi controlează şi pe ei cei de acolo (Bruxelles- n.r). Sunt obligat să am încredere şi chiar am”, a spus Cristian Ghinea in emisiunea Insider politic, care va fi difuzată duminică, începând cu ora 11.00, la Prima TV.

Planul Național de Redresare și Reziliență nu a primit aprecierea autorităților de la Bruxelles. Dimpotrivă. Comisia Europeană a transmis reprezentanților României mai multe observații extrem de critice, pe mai multe componente, de la infrastructură până la educație, potrivit unor documente obținute de HotNews.ro. Cele mai multe critici se referă la faptul că nu sunt justificate costurile, că unele sunt supraestimate, că sunt neconcordanțe între sume, că lipsesc metodologiile de calcul și că au fost furnizate informații neclare legate de proiecte.

Documentul a fost discutat joi la Bruxelles cu reprezentanții Comisiei Europene. Potrivit unor surse apropiate discuțiilor aceasta este o evaluare de etapă, experții europeni cerând detalii ca parte a procesului de evaluare și trimitere de clarificari. Procedura nu este una specială, Ministerul Investițiilor Proiectelor Europene organizând întâlniri între reprezentanții Comisiei și ai ministerelor, iar aceștia din urmă sunt responsabili cu transmiterea clarificărilor, au precizat aceleași surse.

Observațiile CE au reprezentat un nou prilej pentru PSD, condus de Marcel Ciolacu, de a ataca dur Guvernul și de a susține că, de fapt, PNRR ar fi fost repins la Bruxelles.

Ghinea nu a exclus ca în final suma pe care o va obține România să fie mai mică, insistând încă, în opinia lui, dacă anumite proiecte vor fi criticate la Bruxelles, acestea ar trebui înlocuite.

Ministrul a criticat, totodată PSD, pe care l-a acuzat că face o opoziție isterică și promovează fake news-uri de tipul “PNRR a fost respins”.

“Hai să punem demisia pe masă. Mă duc la moțiune luni cu demisia pe masă. Dacă CE respinge PNRR, îmi dau demisia. Dar cineva trebuie să fie responsabil si pentru aceste lături și rahat lansate în spațiul public și acela să fie Ciolacu”, a spus Ghinea.