0 comments

Motorola One Fusion anunțat oficial; Telefon mid-range cu procesor Snapdragon 710, baterie de 5000 mAh și preț de 220 euro – Mobilissimo.ro

by on 3 iulie 2020
 

La aproximativ o lună distanță de la lansarea lui Motorola One Fusion+ iată că pe piață vine și modelul standard One Fusion care optează pentru un pachet hardware mai light de dragul unui preț mai mic. Și design-ul se schimbă astfel că în locul unei camere foto pop-up de 16 mpx (pe Fusion+) se oferă aici un panou frontal cu decupaj picătură în zona superioară acolo unde găsim un senzor de 8 mpx.

Cresc marginile din jurul ecranului din păcate, iar legat de ecran aflați că avem un panou IPS LCD de 6.5 inch cu rezoluție HD+ de această dată (vs. ecran FHD+ de 6.5 inch pe Fusion+). La interior găsim procesorul octa-core Snapdragon 710 și singura configurație disponibilă este cea cu 4 GB RAM + 64 GB de stocare flash și slot microSD.

Specificații Motorola One Fusion;

  • Display: IPS LCD, 6.5 inch, HD+
  • Procesor: Snapdragon 710
  • Configurații: 4 GB RAM + 64 GB stocare, slot microSD
  • Cameră selfie: 8 mpx
  • Cameră spate: 48 mpx + 8 mpx (ultra-wide) + 5 mpx (macro) + 2 mpx (bokeh)
  • Conectivitate: Wi-Fi, Bluetooth 5.0, A-GPS, USB-C
  • Altele: jack audio, scanner de amprente fizic
  • Dimensiuni: 164.96 x 75.85 x 9.4mm; greutate: 202 grame
  • Baterie: 5000 mAh

One Fusion mai dispune de o cameră quad în spate care sună astfel: 48 mpx + 8 mpx (ultra-wide) + 5 mpx (macro) + 2 mpx (bokeh). Pe lista de dotări mai avem scanner-ul de amprente fizic din spate, un buton dedicat Google Assistant, port USB-C și jack audio.

Telefonul are și baterie generoasă de 5000 mAh, iar doritorii îl vor găsi la un preț de doar 220 euro pe nuanțele Emerald Green și Deep Saphire Blue. 

Citeste stirea completa