0 comments

Negocierile pentru procurorul șef european, funcție vizată de Kovesi, se amână. Siegfried Mureșan: Cel mai probabil, se vor relua după alegeri / Intrăm cu prima șansă în prelungiri

by on 10 aprilie 2019
 

Laura Codruța Kovesi mai așteaptă un răspuns în privința funcției de procuror șef european. Negocierile programate pentru miercuri nu au mai avut loc.

„Cum era de așteptat, după negocierea de săptămâna trecută în care Consiliul a arătat zero flexibilitate, negocierea de azi nu are loc, deoarece nu are sens ca negociatorii Parlamentului și ai Consiliului să se reunească și să constate că sunt pe poziții divergente, că nu există spațiu de manevră. Parlamentul are un singur candidat, stabilit ca urmare a unei proceduri transparente și democratice. În plus rezultatul procedurii din parlament e în concordanță cu rezultatul din comisia de selecție. Ca atare, noi avem o poziție pe care noi o considerăm mult mai puternică decât poziția Consiliului. Și nu renunțăm la ea”, a declarat pentru HotNews, europarlamentarul PNL, Siegfried Mureșan.

Potrivit acestuia, Parlamentul European are activitate până pe 18 aprilie, însă, realist vorbind, o negociere pe subiect nu mai are când să se desfășoare.

„Îmi fac datoria să vă spun că, dacă Consiliul își schimbă poziția și va veni la masa negocierilor cu o poziție schimbată, Parlamentul va fi dispus să negocieze. Dar nu este realist să ne așteptăm la acest lucru. Cel mai probabil negocierile se vor relua după alegerile europarlamentare”, a spus Mureșan.

În opinia sa, discuțiile s-ar putea relua în iulie sau septembrie, în funcție de cât de rapid se constituie Parlamentul.

„Un lucru cert este că prioritățile politice ale Guvernului Franței, după alegeri, când se va negocia un pachet care să cuprindă poziția de președinte al Comisiei Europene, al Parlamentului European, al Consiliului European și al Băncii central Europene, prioritățile la acel moment vor fi altele, nu funcția de procuror șef european. Acest subiect nu a stârnit niciun fel de interes public în Franța și nu are nicio miză majoră reală pentru Guvernul francez”, a precizat Siegfried Mureșan, în condițiile în care contracandidatul lui Kovesi este francezul Jean Francois Bohnert.

„Nu am câștigat până acum, nici n-am pierdut, dar intrăm cu prima șansă în prelungiri”, a mai spus el.