0 comments

Nokia 8.2 5G așteptat să debuteze la un preț atractiv în Europa; Iată despre ce sumă este vorba – Mobilissimo.ro

by on 28 ianuarie 2020
 

Între veștile referitoare la debutul unui succesor pentru Nokia 9 PureView și cele care sugerează faptul că HMD Global are în plan lansarea unui smartphone pliabil, iată că apar și detalii despre primul telefon 5G al companiei finlandeze. Este aparent vorba despre Nokia 8.2 5G, un device ce a mai bifat leak-uri anterior sub forma unor liste de specificații. Acum avem și detalii despre preț! 

Ei bine, ultimele informații ajunse în mediul online sugerează faptul că smartphone-ul Nokia 8.2 5G ar urma să coste 495 euro pe plan european, o sumă mai accesibilă decât cea asociată telefoanelor 5G disponibile în Europa momentan (Note 10 5G, S10 5G, A90 5G sau Mi Mix 3 5G).

E drept că recent au fost lansate și alte modele 5G de nivel mid-range, exemplu fiind Redmi K30 ce costă doar 300 euro în China, dar mai avem de așteptat până la sosirea lor în Europa, asta la un preț mai mare ce include extra taxe și adaosuri comerciale. Revenind la Nokia 8.2 5G, se pare că telefonul va opta pentru un procesor Snapdragon 765G, cameră selfie pop-up de 65 mpx și scanner de amprente în spate.

Va avea jack audio 3.5 mm, ecran edge-to-edge fără decupaje și o baterie de 3500 mAh. Telefonul va fi disponibil în variante cu 6 GB RAM + 128 GB stocare, respectiv 8 GB RAM + 256 GB stocare și va rula Android 10 ca parte din programul Android One. Sunt mari șanse ca debutul său să aibă loc în cadrul MWC 2020. 

Citeste stirea completa