0 comments

Nou SSD Samsung pentru gaming și aplicații high-end pentru PC – start-up.ro

by on 26 septembrie 2020
 
  • 26 Septembrie 2020
  • Technolust

Samsung oferă următorul nivel de performanță a SSD-urilor cu noul 980 PRO pentru gaming și aplicații high-end pentru PC.

Producătorul sud-coreean de electronice a lansat de curând primul SSD PCIe 4.0 NVMe (SSD) al companiei – Samsung SSD 980 PRO. Noul 980 PRO este conceput pentru profesioniștii și utilizatorii care doresc performanțe de ultimă generație pentru computere, stații de lucru și console de jocuri.

Optimizat pentru a gestiona aplicații cu un volum masiv de date, 980 PRO este ideal pentru utilizatorii și profesioniștii care lucrează cu conținut 4K și 8K și testează jocuri cu grafică de ultimă generație.

Toate componentele cheie, precum controlerul Elpis personalizat, V-NAND și DRAM, sunt realizate intern pentru a oferi întregul potențial al PCIe 4.0. Acest lucru permite ca 980 PRO să ofere viteze secvențiale de citire și scriere de până la 7.000 MB/s și respectiv 5.000 MB/s, precum și viteze aleatorii de citire și scriere de până la 1.000 K IOPS , ceea ce îl face de până la două ori mai rapid decât modelele de SSD-uri PCIe 3.0 și de până la 12,7 ori mai rapide decât SSD-urile SATA .

Pe lângă performanțe actualizate, 980 PRO vine cu soluții de control termic pentru o fiabilitate îmbunătățită.

În timp ce majoritatea SSD-urilor NVMe de înaltă performanță de astăzi se bazează pe radiatoare externe din cupru pentru a difuza căldura, Samsung 980 PRO folosește un strat de nichel pe controler, precum și o etichetă ce împrăștie căldura poziționată pe partea din spate a SSD-ului pentru un management termic eficient.

Aceste funcții inovatoare de disipare a căldurii permit unității să își mențină design-ul compact și subțire M.2. Tehnologia Samsung Dynamic Thermal Guard asigură păstrarea temperaturii unității la nivelul optim, reducând fluctuațiile de performanță pe termen lung.

Samsung SSD 980 PRO vine în versiuni de 1TB, 500GB și 250GB și va fi disponibil în toată lumea începând cu această lună, în timp ce modelul cu capacitate de 2TB va fi disponibil începând cu sfârșitul acestui an.

Citeste stirea completa