Topul BCG al celor mai inovatoare companii din lume în 2020 este aici și include nume mari din zona smartphone: Apple, Samsung, Xiaomi și Huawei - Mobilissimo.ro
 
 
 
Noile notebook-uri, desktop PC-uri și monitoare Acer ConceptD - Gadget.ro
 
0 comments

Noutățile Acer din zona de gaming Noutățile Acer din zona de gaming – Gadget.ro

by on 24 iunie 2020
 

Acer a prezentat noutățile pregătite pentru următoarea perioadă în cadrul unui conferințe online. O să vă vorbesc în continuare despre noile laptopuri din seriile Predator Helios, Predator Triton și Nitro, precum și despre stațiile, desktop-urile și monitoarele din categoria produselor de gaming pregătite de Acer pentru 2020 – 2021.

Acer Predator Helios 700 a fost prezentat drept laptopul ce poate înlocui cu succes desktop-ul. Noul model este dotat cu tastatura HyperDrift glisantă, include fie un procesor Intel Core i9-10980HK din generația 10 overclockabil, fie un i7-10875H, în timp ce placa grafică poate fi una NVIDIA GeForce RTX 2080 SUPER sau una RTX 2070 SUPER. Pe modelele cu procesor Intel Core i9 a fost introdusă o nouă soluție termică numită Predator PowerGem, ce reprezintă un material special cu o conductivitate termică de 3.83 ori mai mare decât cuprul. Toate modelele Predator Helios 700 includ trei conducte de căldură din cupru, tehnologie Acer CoolBoost, o cameră de vapori și două ventilatoare Acer AeroBlade 3D generația 4.

Alte detalii despre noul Acer Predator Helios 700:

  • ecran IPS FHD de 17.3 inch cu 144 Hz și tehnologie NVIDIA G-SYNC;
  • memorie RAM la 2933 MHz de până la 64 GB;
  • SSD-uri PCIe NVMe în RAID 0;
  • două porturi Thunderbolt 3, Wi-Fi 6 ax 1650i și port Ethernet Gigabit E3100G;
  • tastatura dispune de iluminare RGB per-key anti-ghosting și include comutatoare mecanice MagTek pentru tastele WASD.

Noul Acer Predator Helios 700 va fi disponibil în EMEA din septembrie, la prețuri începând de la 2.699 Euro.

Acer Predator Helios 300 va fi disponibil cu cele mai noi procesoare Intel Core H din generația 10, soluție grafică ce permite overclocking NVIDIA GeForce RTX 2070 cu design Max-Q și display IPS FHD de 15.6 inch, cu rată de refresh de 240Hz și overdrive la 3 ms. Noul Predator Helios 300 acceptă până la 32 GB memorie DDR4 2933 MHz, două SSD-uri PCIe NVMe în RAID 0 și un HDD de până la 2 TB. Difuzoarele încorporate sunt compatibile DTS: X Ultra Audio ce emulează sunet surround la 360 de grade. Noul notebook este dotat cu ventilatoare duale, inclusiv un nou ventilator AeroBlade 3D de nouă generație, care reduce zgomotul în timp ce crește fluxul de aer, și Acer CoolBoost care permite reglarea manuală a ventilatoarelor.

Acer Predator Helios 3srcsrc PH315-53

Noul Acer Predator Helios 300 va fi disponibil în EMEA din iulie, la prețuri începând de la 1.299 Euro.

Acer Predator Triton 300 a fost dezvoltat atât pentru gameri, cât și pentru creatorii de conținut. Include un procesor Intel Core H din generația 10 și grafică NVIDIA până la GeForce RTX 2070 cu design Max-Q. Ecranul IPS FHD propune o rată de refresh de 240 Hz, un timp de răspuns de 3 ms, luminozitate de 300 nits și acoperă 100% din spațiul de culoare sRGB, Noul notebook acceptă până la trei SSD-uri M.2 (un PCIe, două combo). În design-ul termic au fost adăugate trei conducte de căldură, care includ și un sistem de răcire cu dublu ventilator (cu ventilator metalic AeroBlade 3D din generația 4), tehnologie CoolBoost și fante de admisie și evacuare amplasate strategic. Șasiul metalic are o grosime de 19.9 mm, iar greutatea este de 2.1 kg.

Acer Predator Triton 3srcsrc PT315-52

Noul Acer Predator Triton 300 va fi disponibil în EMEA din iulie, la prețuri începând de la 1.399 Euro.

Acer Nitro 7 2020 folosește un șasiu metalic, are o grosime de 19.9 mm și o greutate de 2.5 kg. Integrează procesor Intel Core H din a 10-a generație și grafică până la GeForce RTX 2060. Oferă până la trei sloturi pentru SSD-uri M.2, până la 1 TB în configurație RAID 0, până la 32 GB memorie DDR4 la 2933 MHz, Killer Ethernet E2600 și Intel Wi-Fi 6.

Răcirea se face prin ventilatoare duale, cu un design cu 4 fante de aerisire dedicate și tehnologia Acer CoolBoost care poate fi activată în NitroSense pentru a crește viteza ventilatorului cu 10% și răcirea CPU/GPU cu 9% în comparație cu modul auto. Ecranul de 15.6 inch este de tip non-glare IPS FHD, cu rată de refresh de 144 Hz și timp de răspuns de 3 ms.

Acer Nitro 7 AN715-52

Noul Acer Nitro 7 2020 va fi disponibil în EMEA din iulie, la prețuri începând de la 1.299 euro.

Stația de gaming Acer Predator Orion 9000 este echipată cu procesoare până la Intel Core i9 Extreme Edition, grafică NVIDIA Geforce RTX 2080 Ti în SLI, până la trei HDD-uri de 3.5 inch și două SSD-uri de 2.5 inch cu un dock USB 3.2 Gen.2 Type-C hot-swap pentru SSD/HDD. Răcirea în carcasă se face cu ajuotrul a trei ventilatoare Predator FrostBlade de 4.7 inch, ce promit să asigure cu până la 16% mai mult flux de aer și cu 55% mai multă presiune statică în comparație cu generațiile anterioare. Procesorul este răcit cu un sistem pe bază de lichid. Carcasa a primit un design “tool-less” pentru a simplifica upgrade-urile, în timp ce șasiul include un suport pentru căști, mânere și roți pentru transport. Conectivitatea la rețea este asigurată prin Killer E3100G și Intel WiFi 6.

Acer Predator Orion 9000 va fi disponibil în EMEA din octombrie, la prețuri începând de la 2.799 Euro.

Acer Predator Orion 3000 – procesor Intel Core i7 din a 10-a generație, placă video GeForce RTX 2070 SUPER, până la 64 GB memorie DDR4 de 2666 MHz, un SSD NVMe de până la 1TB și două HDD-uri SATA3 de 3.5 inch, două ventilatoare Predator FrostBlade. Ventilatoarele și barele verticale din fața carcasei pot fi personalizate cu efecte speciale și până la 16.7 milioane de culori prin intermediul programului PredatorSense. Conectivitatea la rețea se face prin Ethernet Killer E2600 gigabit și Intel Wi-Fi 6.

Acer Predator Orion 3srcsrcsrc-PO3-62src

Noul Acer Predator Orion 3000 va fi disponibil în EMEA din august, la prețuri încpând de la 899 Euro.

Desktop-ul Acer Nitro 50 este echipat cu un procesor Intel Core i7 din a 10-a generație, grafică până la GeForce RTX 2060 SUPER, până la 64 GB de memorie DDR4 la 2666 MHz, în timp ce stocarea este asigurată de un SSD NVMe PCIe de 1TB și două HDD-uri de 3TB. Carcasa are un volum de 18 litri, răcirea este de tip Predator FrostBlade, iar utilizatorii pot controla și ajusta viteza ventilatoarelor în timp real.

Noile Acer Nitro 50 vor fi disponibile în EMEA din august, la prețuri începând de la 799 Euro.

Acer Predator X25 – monitor de gaming de 24.5 inch, rezoluție Full HD 1920 x 1080 pixeli,  rată de refresh de 360 Hz, compatibil NVIDIA G-SYNC.  Monitorul poate fi reglat pe înclinare de la -5 până la 25 de grade, pivotare +/- 30 grade, rotire a ecranului la +/- 90 grade și reglarea înălțimii până la 12 centimetri. Folosește tehnologia LightSense, ce detectează cantitatea de lumină ambientală și ajustează automat setările de luminozitate pentru a maximiza confortul vizual, în timp ce AdaptiveLight ajustează automat lumina de fundal a monitorului pentru a se potrivi cu lumina ambientală. ProxiSense le reamintește jucătorilor să facă o pauză după un interval de timp prestabilit.

Nu am primit detalii despre disponibilitate și preț pentru monitorul Acer Predator x25.

Seria Acer Predator XB3 introduce patru noi monitoare: Predator XB323QK NV de 31.5 inch, Predator XB273U GS și Predator XB273U GX de 27 inch și Predator XB253Q GZ de 24.5 inch. Toate sunt compatibile cu NVIDIA G-SYNC, au rate de refresh de până la 240 Hz, timp de răspuns de până la 0.5 ms (GtG) în overdrive, rezoluție până la 4K UHD și unghiuri largi de vizualizare de 178 grade. Noua linie include Acer AdaptiveLight și suportă DisplayHDR 400. Standul permite ajustarea înclinării, pivotarea, rotirea și reglarea înălțimii. Iluminarea RGB LightSense permite utilizatorilor să aleagă dintr-o varietate de efecte de iluminare diferite, incluzând culoare, viteză, durată sau luminozitate, care pot fi setate să reacționeze la joc, muzică sau video.

Seria de monitoare Acer Predator XB3 va fi disponibilă în EMEA din luna august, la prețuri începând de la 439 Euro.

Citeste stirea completa

Social Media
CONNECT
Power By Agregat.ro