0 comments

Nunțile și botezurile se pot desfășura până la două noaptea. Decizia a fost luată de Guvern

by on 3 iunie 2021
 

​​Nunțile și botezurile se pot desfășura până la două noaptea. Guvernul a modificat astăzi în acest sens hotărârea privind starea de alertă.

Am modificat Hotărârea de Guvern privind prelungirea stării de alertă. Vestea bună e că nunțile si botezurile pot să rămână deschise până la 2 noaptea”, a spus premierul Florin Cîțu.

Mai exact este vorba de prelungirea programului operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, organizată în cadrul evenimentelor private (nunți și botezuri).

Nunțile și botezurile se pot organiza de la 1 iunie fără limită de persoane, dar doar dacă toate persoanele sunt vaccinate împotriva COVID-19, cu ambele doze. Altfel, regulile prevăd participarea a 50 de persoane în spaţii închise şi a 70 de persoane în spaţii deschise. La stabilirea numărului maxim de persoane, nu sunt incluși copiii cu vârsta mai mică de 16 ani.

Organizatorul poate decide organizarea și desfășurarea evenimentului cu un număr mai mare de participanți dacă toți participanții fac dovada vaccinării împotriva SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare și este asigurată o suprafață de minim 4 mp/persoană.