Atenţie! Dacă aveţi Galaxy A70 NU ÎI FACEŢI ACTUALIZAREA LA ANDROID 10; Ar putea să vă strice telefonul - Mobilissimo.ro
 
 
 
Cinci smartphone-uri Samsung au primit update la Android 10 - Gadget.ro
 
0 comments

OnePlus măreşte serios preţurile pentru noua serie OnePlus 8 – Gadget.ro

by on 9 aprilie 2020
 

Telefoane Mobile

Chiar dacă sunt mare fan OnePlus, am folosit şi folosesc încă un device de la ei în viaţa de zi cu, trebuie să recunosc că avantajul preţului raportat la calitatea produselor oferite s-a tot diminuat în ultima perioadă, iar noua serie OnePlus 8 se va lupta de la egal la egal cu orice alt telefon premium de la ceilalţi producători.

Conform celor de la winfuture.de noile device-uri OnePlus 8 şi 8 Pro vor avea următoarele preţuri în Europa:

  • OnePlus 8 cu 8 GB RAM şi 128 GB spaţiu de stocare – 729 euro;
  • OnePlus 8 cu 12 GB RAM şi 256 GB spaţiu de stocare – 835 euro;
  • OnePlus 8 Pro cu 8 GB RAM şi 128 GB spaţiu de stocare – 930 euro;
  • OnePlus 8 Pro cu 12 GB RAM şi 256 GB spaţiu de stocare – 1020 euro.

Parca scumpirea de la generaţie la generaţie este mai mare ca niciodată. Anul trecut OnePlus 7 se lansa cu un preţ de plecare de 549 euro, în timp ce OnePlus 7 Pro avea un preţ de pornire de 699 euro. Pentru varianta standard avem o diferenţă de preţ de 180 euro, în timp ce pentru versiunea Pro vorbim de 230 euro. Mult, foarte mult.

Rămâne de văzut dacă sumele vehiculate în acest moment se vor şi confirma, însă ţinând cont că prezentarea oficială bate la uşă, sunt şanse foarte mari ca acestea să fie şi cele reale.

Citeste stirea completa

Social Media
CONNECT
Power By Agregat.ro