0 comments

Orban, după ce un deputat PNL i-a făcut nesimțiți pe jurnaliști: „L-am sunat imediat să-și ceară scuze, a făcut-o. Eu o dată accept așa ceva, după urmează sancțiuni”

by on 19 iunie 2019
 

Ludovic Orban susține că-l va sancționa pe deputatul PNL Ben Oni Ardelean dacă acesta va mai avea o ieșire nervoasă precum cea de astăzi în care i-a făcut nesimțiți și tupeiști pe ziariștii care voiau să participe la lucrările comisiei de politică externă.

„E un comportament în totală contradicție cu atitudinea noastră față de mass-media. Îl consider un accident. L-am sunat imediat imediat să-și ceară scuze imediat jurnaliștilor și a făcut-o. Plus că i-am atras atenția că e un comportament atipic pentru noi ca partid. În plus, eu o dată accept așa ceva, după urmează sancțiuni”, a spus Orban, la Digi 24.

Deputatul PNL Ben Oni Ardelean a avut miercuri o reacție nervoasă la adresa jurnaliștilor, cărora nu li s-a permisul accesul la ședința Comisiei de Politică Externă, el spunându-le că nu mai acceptă „niciun fel de tupeu și nesimțire”. Mai mult, deputatul i-a amenințat cu retragerea acreditării, pentru chestiuni „legate de nesimţire şi tupeu”. Ulterior, deputatul a intervenit telefonic la Realitatea TV și și-a cerut scuze, susținând că este stresat.