0 comments

Orban le cere parlamentarilor de la alte partide să voteze proiectul PNL privind alegerea primarilor în două tururi de scrutin

by on 18 martie 2019
 

Președintele PNL, Ludovic Orban, i-a invitat luni pe parlamentarii de la alte partide să sprijine proiectul depus de PNL în Parlament pentru revenirea la alegerea primarilor în două tururi, ”care conferă cu adevărat legitimitate primarilor”.

”Există proiectul de lege care este depus de PNL, care, din păcate, a primit aviz negativ în Comisia de administrație și Comisia juridică. Vom solicita – am mandatat grupul de la Cameră (Camera Deputaților – n.r.) să solicite în plen retrimiterea la comisie în încercarea de obținere a unui raport favorabil, astfel încât să putem să revenim la acest sistem de alegere, care conferă cu adevărat legitimitate primarilor. Ne-am bucura ca orice fel de parlamentar, indiferent din ce formațiune politică este, să sprijine acest proiect de lege inițiat de PNL”, a declarat Ludovic Orban.

El a mai spus că parlamentarii ALDE au votat împotriva revenirii la alegerea primarilor în două tururi. ”Îi așteptăm să se țină de cuvânt, pentru că la Senat nu au respectat o declarație dată de un lider important al ALDE și au votat împotrivă”, a mai spus liderul PNL.

Președintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat luni că alegerea primarilor în două tururi este un sistem mai democratic și că este necesară o discuție mai amplă pentru modificarea legislației în acest sens, la care să participe toate partidele parlamentare.

Până la alegerile locale din 2012, primarii erau aleși în două tururi de scrutin, legea fiind modificată, la inițiativa președintelui de atunci Traian Băsescu, de către fostul PDL.