0 comments

Parlamentul se reunește miercuri pentru încuviințarea stării de alertă în România impusă prin hotărâre de guvern

by on 19 mai 2020
 

Parlamentul se reuneşte miercuri, în şedinţă comună, pentru a vota hotărârea Guvernului privind instituirea stării de alertă în România, au decis Birourile permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului.

Şedinţa plenului reunit va avea loc începând cu ora 15.00.

Birourile reunite au aprobat marţi scrisoarea premierului Ludovic Orban prin care transmite Hotărârea Guvernului nr. 394/18.05.2020 privind declararea stării de alertă şi măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, scrie Agerpres.

Parlamentarii PSD vor vota pentru adoptarea hotărârii de Guvern prin care a fost instituită starea de alertă, dar urmează să analizeze dacă este cazul să propună anumite amendamente, a declarat marți liderul social-democrat Marcel Ciolacu.

Potrivit legii, starea de alertă se instituie de Guvern prin hotărâre, la propunerea ministrului Afacerilor Interne, şi nu poate depăşi 30 de zile, însă, pentru motive temeinice, poate fi prelungită pentru încă 30 de zile. Când starea de alertă se instituie pe cel puţin jumătate din unităţile administrativ-teritoriale de pe teritoriul ţării, măsura se supune încuviinţării Parlamentului.

Parlamentul se pronunţă în şedinţă comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului, în termen de 5 zile de la data solicitării de încuviinţare. Dacă Parlamentul respinge solicitarea de încuviinţare, starea de alertă încetează de îndată. Parlamentul poate încuviinţa măsura adoptată de Guvern integral sau cu modificări.

Guvernul a adoptat luni Hotărârea privind instituirea stării de alertă în baza Legii 55 aprobată săptămâna trecută de Parlament, care va permite și aplicarea de amenzi celor care nu respectă regulile, după 3 zile de vid legislativ. Actul normativ trebuie aprobat de Parlament.

Starea de alertă se instituie pe întreg teritoriul ţării, pe o durată de 30 de zile, potrivit proiectului de Hotărâre de Guvern privind starea de alertă. În această perioadă, în interiorul localităților este interzisă circulația persoanelor în grupuri pietonale mai mari de 3 persoane care nu aparțin aceleiași familii,precum și formarea unor asemenea grupuri. Deplasarea în afara localității este permisă doar în unele situații.

Ce prevede actul normativ:

Se instituie interdicția deplasării persoanelor în afara localității/zonei metropolitane, cu următoarele excepții:

  • a)deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;
  • b)deplasarea în scop umanitar sau de voluntariat;
  • c)deplasarea pentru realizarea de activități agricole;
  • d)deplasarea pentru comercializarea de produse agroalimentare de către producătorii agricoli;
  • e)deplasarea pentru îngrijirea sau administrarea unei proprietăți din altă localitate sau eliberarea de documente necesare pentru obținerea unor drepturi;
  • f)deplasarea pentru participarea la programe sau proceduri medicale;
  • g)deplasarea din alte motive justificate, precum îngrijirea/însoțirea copiilor/membrilor de familie, îngrijirea unei/unui rude/afin sau persoană aflată în întreținere, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități, decesul unui membru de familie;
  • h)deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță;
  • i)deplasarea pentru activități recreative sau sportive individuale desfășurate în aer liber, respectivciclism, drumeție, alergare, canotaj, alpinism, vânătoare, pescuit sau alte activități recreative și sportive desfășurate în aer liber stabilite prin ordin comun al ministrului sănătății și al ministrului tineretului și sportului sau al ministrului mediului, apelor și pădurilor, după caz;
  • j)deplasarea pentru participarea la evenimente familiale;
  • k)deplasarea pentru achiziția, service-ul, efectuarea ITP sau alte operațiuni de întreținere a vehiculelor, activități care nu pot fi efectuate în localitatea de domiciliu;
  • l) deplasarea pentru asigurarea de bunuri care acoperă necesitățile persoanelor și animalelor de companie/domestice, precum și bunuri necesare desfășurării activității profesionale.

Actul normativ mai prevede că se suspendă activitatea operatorilor economici care desfășoară activități în spații închise în următoarele domenii: jocuri de noroc, activități de fitness, activități în piscine, activități de tratament balnear, locuri de joacă și săli de jocuri.

Se exceptează activitățile de îngrijire personală care se desfășoară în spațiile special destinate și care respectă condițiile de siguranță sanitară.

Se instituie obligația instituțiilor și autorităților publice, operatorilor economici și profesioniștilor de a organiza activitatea, astfel încât să asigure, la intrarea în sediu, în mod obligatoriu, triajul epidemiologic și dezinfectarea obligatorie a mâinilor, atât pentru personalul propriu, cât și pentru vizitatori, în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului sănătății și ministrului afacerilor interne, emis în temeiul art. 13 și art. 71 alin. (2) din Legea 55/2020.

Se instituie obligația desfășurării activității la nivelul cabinetelor stomatologice și unităților sanitare non-COVID de a organiza activitatea, în condițiile stabilite prin ordinul ministrului sănătății, emis în temeiul art. 71 alin. (2) din Legea 55/2020.

Se instituie obligația operatorilor economici care desfășoară activități de îngrijire personală, primire turistică cu funcțiuni de cazare, administrare plaje sau ștranduri/piscine exterioare, precum și activități de lucru în birouri cu spații comune în sistem deschis de a respecta normele de prevenire stabilite prin ordinul comun al ministrului economiei, energiei și mediului de afaceri și ministrului sănătății, emis în temeiul art. 71 alin. (2) din Legea 55/2020.