0 comments

Parlamentul: Supecții de pedofilie vor putea fi arestați preventiv/Se măresc pedepsele pentru agresiunile sexuale împotriva minorilor

by on 30 iunie 2020
 

Parlamentul a decis, marți, majorarea pedepselor pentru pedofili dar și posibilitatea arestării preventive pentru cei suspectați că au întreținut acte sexuale cu un minor. Camera Deputaților a adoptat cu unanimitate de voturi un proiect de lege care introduce în Codul de Procedură Penală prevederea în mod expres a posibilităţii dispunerii luării măsurii arestării preventive în cazul în care din probe rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvârşit infracţiunea de act sexual cu un minor, de racolare a minorilor în scopuri sexuale sau ultraj contra bunelor moravuri.

Proiectul de lege a fost iniţiat de deputatul independent Oana Bîzgan şi semnat de parlamentari din toate formațiunile politice.

Care sunt noile modificări:

  • se introduce violul si actul sexual cu un minor printre infracţiunile pentru care prescripţia nu înlătură răspunderea penală.
  • recrutarea, transportarea, transferarea, adăpostirea sau primirea unui minor, în scopul exploatării acestuia, se pedepseşte cu închisoarea de la 5 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi. În prezent pedeapsa minimă pornește de la 3 ani.

  • Pedeapsa este închisoarea de la 7 la 12 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi atunci când fapta a fost comisă de către un membru de familie sau de către o persoană care convieţuieşte cu victima sau fapta a fost săvârşită de către o persoană în a cărei îngrijire, ocrotire, educare, pază sau tratament se află minorul sau făptuitorul a abuzat de poziţia sa recunoscută de încredere sau de autoritate asupra minorului ori de situaţia vădit vulnerabilă a acestuia, datorată unui handicap psihic sau fizic, unei situaţii de dependenţă, unei stări de incapacitate fizică sau psihică ori altei cauze
  • La capitolul referitor la proxenetism, dacă faptele sunt săvârşite faţă de un minor, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu jumătate.

  • Dacă faptele au fost săvârşite faţă de un minor de către un membru de familie sau de către o persoană care convieţuieşte cu victima, de către o persoană care a mai comis anterior o infracţiune contra libertăţii şi integrităţii sexuale asupra unui minor, o infracţiune de pornografie infantilă sau proxenetism asupra unui minor, sau minorul se afla în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului sau acesta a abuzat de poziţia sa recunoscută de încredere sau de autoritate asupra minorului, limitele speciale ale pedepsei prevăzute se majorează cu încă o pătrime, se mai arată în proiect.
  • Raportul sexual, actul sexual oral sau anal cu o persoană, săvârşit prin constrângere, punere în imposibilitate de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa sau profitând de această stare, se pedepseşte cu închisoarea de la 5 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi

  • Proiectul mai prevede pedepse cu închisoarea de la 7 la 15 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi atunci când faptele au fost săvârşite de către o persoană care a mai comis anterior o infracţiune contra libertăţii şi integrităţii sexuale asupra unui minor, o infracţiune de pornografie infantilă sau proxenetism asupra unui minor.
  • Dacă fapta a avut ca urmare moartea victimei, pedeapsa este închisoarea de la 9 la 18 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
  • Raportul sexual, actul sexual oral sau anal, precum şi orice alte acte de penetrare vaginală sau anală comise cu un minor cu vârsta între 14 şi 16 ani se pedepsesc cu închisoarea de la unu la 5 ani. În prezent, vârsta minorului în acest caz este între 13 şi 15 ani. Dacă minorul nu a împlinit 14 ani, fapta se pedepseşte cu închisoarea de 2 la 9 ani.

Măsura arestării preventive a inculpatului poate fi luată şi dacă din probe rezultă suspiciunea rezonabilă că acesta a săvârşit:

  • o infracţiune intenţionată contra vieţii,
  • o infracţiune prin care s-a cauzat vătămarea corporală sau moartea unei persoane,
  • o infracţiune contra securităţii naţionale prevăzută de Codul penal şi alte legi speciale,

  • o infracţiune de trafic de droguri, de efectuare de operaţiuni ilegale cu precursori sau cu alte produse susceptibile de a avea efecte psihoactive,

  • o infracţiune privind nerespectarea regimului armelor, muniţiilor, materialelor nucleare, al materiilor explozive şi al precursorilor de explozivi restricţionaţi,

  • trafic şi exploatarea persoanelor vulnerabile,

  • acte de terorism, spălare a banilor, falsificare de monede, timbre sau de alte valori, şantaj,

  • viol, act sexual cu un minor, racolarea minorilor în scopuri sexuale,
  • lipsire de libertate în mod ilegal,

  • evaziune fiscală, etc

Camera Deputaţilor este for decizional, legea merge la promulgare.