0 comments

Peste două tone de solzi de pangolin, confiscate la vamă. Mamiferul este pe cale de… – RomaniaTV.net

by on 26 februarie 2020
 

Publicat: Joi, 02 Februarie 2017 09:12 //
Actualizat: Joi, 02 Februarie 2017 09:14

// Sursa: romaniatv.net


Autoritățile vamale thailandeze au confiscat 2,9 tone de solzi de pangolin, un mamifer amenințat cu dispariția, a căror valoare totală depășește 826.000 de dolari, au declarat joi oficialii, citați de DPA.

Pangolinul, singurul mamifer cu solzi și cel mai vânat animal din lume, este beneficiarul celui mai înalt grad de protecție împotriva traficului, în condițiile în care comerțul internațional al tuturor speciilor de pangolin a fost interzis în luna septembrie a anului trecut în cadrul celei de-a 17-a reuniuni a Convenției privind comerțul internațional cu specii sălbatice de faună și floră pe cale de dispariție (CITES) — cu intrare în vigoare din luna ianuarie a acestui an.

Oficialii au confiscat solzi de pangolin în trei ocazii, în luna decembrie, după ce au primit informații în acest sens, a precizat poliția într-un briefing de presă.

Potrivit Agerpres, pachetele au fost expediate cu Turkish Airlines din Republica Democrată Congo, prin Turcia și Thailanda, cu destinația finală Laos.

Începând din 2012, autoritățile vamale thailandeze au confiscat 3,4 tone de solzi de pangolin african, în valoare de aproximativ un milion de dolari, cele mai multe din din Nigeria, cu destinația Laos.

În decembrie, oficialii din Laos au oprit mai multe microbuze care transportau 165 de pangolini, cu o greutate totală de 1.000 de kilograme, la granița dintre Thailanda și Laos, după ce primiseră un pont, a informat Fundația Wildlife Friends Thailanda (WFFT).

Laos este considerat o poartă de acces către China, unde se crede că solzii de pangolin au proprietăți medicinale.

Citeste stirea completa