0 comments

PNL se pregătește să înghită PMP, partidul fondat de Traian Băsescu / Cristian Diaconescu, neagă fuziunea cu PNL

by on 12 noiembrie 2021
 

Liberalii au discutat vineri, în ședința Biroului Executiv, despre începerea negocierilor cu PMP, partidul lui Traian Băsescu, pentru o fuziune prin absorbție. PMP are în prezent doi europarlamentari, dar la alegerile din 2020 a obținut sub 5% și nu a mai reușit să intre în Parlamentul României. Cristian Diaconescu, liderul PMP, neagă însă fuziunea cu PNL.

Conducerea PNL au votat în Biroul Executiv echipa de negociere privind fuziunea prin absorbție cu PMP, partid condus de Cristian Diaconescu și care are în prezent 50 de primari și 2250 de consilieri.

Negocierile pentru fuziunea cu PNL au fost demarate de la începutul anului, sub conducerea lui Ludovic Orban și, potrivit surselor citate, Traian Băsescu nu ar fi fost implicat în discuții.

Preşedintele PMP, Cristian Diaconescu, neagă însă fuziunea cu PNL.

”Ştirile apărute în spaţiul public privind deciziile care ar fi fost luate de PMP privind fuziunea cu PNL sunt false”, a transmis Cristian Diaconescu, potrivit unui mesaj transmis pe pagina de Facebook a PMP.

Ulterior, preşedintele PNL, Florin Cîţu, a declarat că există “doar negocieri” cu Partidul Mişcarea Populară (PMP) cu privire la o posibilă fuziune.

“Sunt doar negocieri. Nu sunt trase concluziile”, a precizat Florin Cîţu, întrebat care ar fi miza unei fuziuni cu PMP, conform Agerpres.

În condiţiile în care preşedintele PMP, Cristian Diaconescu, a infirmat informaţia potrivit căreia PMP ar fuziona, prin absorbţie, cu PNL, Cîţu a spus: “Perfect. Atunci, asta e”.

De asemenea, surse liberale au declarat pentru HotNews.ro că PNL are în vedere o absorbție a partidului lui Călin Popescu Tăriceanu – ALDE.