0 comments

PNL și PSD se ceartă pe banii de investiții. Cîțu: Pachetul social nu se susține fără 7% la investiții / Ciolacu: Contează execuția

by on 20 decembrie 2021
 

​Florin Cîțu se consideră tras pe sfoară de PSD, acuzând că „doar partea liberală din programul de guvernare nu a fost respectată”. Liderul PNL spune că vrea în buget 7% pentru investiții, susținând că fără acest lucru pachetul social propus de PSD nu are susținere. Marcel Ciolacu spune însă că diferența dintre ce vor liberalii și propunerea din buget este mică și oricum nivelul investițiilor va depăși 7%.

„​Am observat că pragul de 7% pentru investiții nu a fost respectat. Am acceptat pachetul social pentru 7% pentru investiții. (…) Eu trag un semnal de alarmă. (…) Doar partea liberală nu a fost respectată”, a declarat luni Florin Cîțu.

Anterior, Marcel Ciolacu a declarat că, deşi în buget procentul pentru investiţii este mai mic de 7%, cum îşi asumase inţial coaliţia, anul viitor acesta va fi mai mare.

„Este o diferenţă mică. Ştiu că anul trecut am primis 5,9% la investiţii şi am închis cu 5,4. Anul acesta, sunt 6,74%, deci foarte aproape de 7%, şi după discuţiile avute şi cu ministrul Sorin Grindeanu şi cu Ministerul Finanţelor, veţi vedea că anul acesta vom depăşi 7%”, a spus liderul PSD, insistând că „execuția contează”, nu cât este propunerea.