0 comments

PNȚCD cere, pe Facebook, blocarea Facebook în România. Țărăniștii lui Pavelescu vor și comisie de anchetă și să vină Zuckerberg să dea explicații pentru “prejudicierea” alegerilor

by on 27 mai 2019
 

PNȚCD protestează, pe Facebook, contra Facebook, cerând ca rețeaua de socializare să fie interzisă în România, să se facă o comisie parlamentară de anchetă și Mark Zuckerberg să vină aici să dea explicații.



PNȚCD, formațiunea care a semnat în martie un protocol de susținere cu PSD, susține că ”aceste alegeri au fost prejudiciate de rețeaua de socializare Facebook” și că ”mai mulți țărăniști au fost blocați pentru că au dat share unor mesaje politice ale lui Aurelian Pavelescu.”

”În tot acest timp Facebook tolerează limbajul vulgar și îndemnurile la violență ale reprezentanților altor partide. Solicităm guvernului Dancilă să ia măsuri pentru blocarea accesului la Facebook în România iar parlamentului să facă o comisie de anchetă. Zuckerberg să vină în România să dea explicații. Facebook câștigă mulți bani de pe urma utilizatorilor români, dar nu acordă nici o atenție pieței din România. Considerăm acest comportament al companiei în cauză că fiind inacceptabil”, se mai spune în mesajul postat pe rețeaua de socializare a lui Zuckerberg.