0 comments

Premiera la Teatrul Odeon cu spectacolul “Paracliserul” de Marin Sorescu

by on 16 octombrie 2020
 

Spectacolul “Paracliserul” de Marin Sorescu, cea de-a doua premieră a stagiunii 2020-2021 de la Teatrul Odeon, va fi prezentat în premieră sâmbătă, de la ora 19,00, la Sala Studio, informeaza Agerpres.



Spectacolul – semnat de Cristina Giurgea – îl are în distribuţie pe Silvian Vâlcu, iar muzica este semnată de Mihai Ghiţă.

“‘Paracliserul’ este pentru mine mai degrabă o formă de meditaţie decât un spectacol. Cred că revin la lectura acestui monolog de fiecare dată când mă gândesc la rostul existenţei. E ca o radiografie a propriilor mele singurătăţi, a fricilor şi a întrebărilor legate de prezenţa sau absenţa divinităţii. Puţini oameni mai cunosc astăzi ce presupune meseria de paracliser – îngrijitorul unei biserici sau catedrale. Marin Sorescu foloseşte intenţionat această metaforă a unei meserii vetuste pentru a arăta cât de erodată şi uitată este lupta omului cu sensul. Fiecare are catedrala sa care trebuie continuată, îngrijită şi lăsată moştenire celor ce vor veni. Pentru fiecare dintre noi întrebările referitoare la sensurile profunde ale existenţei încep şi se termină cu noi înşine. E greu să distingi unde este graniţa dintre poezie şi dramatism în textul lui Sorescu şi cred că această ambiguitate, acest echilibru fin care poate fi doar căutat şi niciodată găsit m-a provocat să abordez această piesă. ‘Paracliserul’ este un text care are o esenţă valabilă pentru fiecare dintre noi – lupta cu propria noastră existenţă şi dorinţa profundă de a înţelege de ce ne-am născut, pentru ce trăim şi de ce murim?”, a declarat Cristina Giurgea, citată în comunicat.

Biletele, cu preţul de 30 de lei, pot fi achiziţionate online, fără comision, direct de pe site-ul Teatrului Odeon, www.teatrul-odeon.ro, sau de la casa de bilete.

Spectacolele programate în stagiunea 2020-2021 implică respectarea tuturor măsurilor de siguranţă pentru prevenirea contaminării cu noul coronavirus, aşa cum au fost aprobate prin Ordinul 3142/1495/2020, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, din 1 septembrie 2020.