0 comments

Premierul Cîțu: O mare parte a costului cu energia pe care îl plătim reprezintă pierderi în sistem, pentru că nu se fac investiţii

by on 23 septembrie 2021
 

Eu spun că în acest moment ar trebui să ne mutăm în direcţia în care doar cei care au nevoie vor primi această subvenţie, ceilalţi ar trebui să plătească, dar ar trebui şi să pună presiune pe producătorii de energie să se eficientizeze. Ştim cu toţii că o mare parte a costului pe care îl plătim reprezintă pierderi în sistem, pentru că nu se fac investiţii”, a declarat, la DC News, la dezbaterea “Plafonare versus compensare. Soluția salvatoare pentru tema momentului: facturile la energie și gaze naturale”, premierul Florin Cîţu. Acesta este rolul acestei legi a consumatorului vulnerabil: ca această subvenţie să fie doar pentru persoanele care au nevoie, pentru că astăzi, de exemplu, în Bucureşti subvenţia o primesc şi cei care câştigă foarte mult, ceea ce nu este corect, a mai apus joi premierul.

”Până la urmă, această subvenţie a şi întreţinut un sistem ineficient şi le-a permis şi primarilor dar şi companiilor să nu dorească să eficientizeze sistemul pentru că aveau această subvenţie de la buget. Din ce ştiu eu, Bucureştiul are cea mai mai mare subvenţie pe gigacalorie şi totodată are cel mai mare venit pe cap de locuitor. Mi se pare ridicol acest lucru şi ar fi trebuit să vină soluţii şi din partea primăriei, şi din altă parte, dar nu au venit. O să vină acum de la noi. Doar cei care au nevoie cu adevărat vor primi ajutor. Sunt foarte mulţi care nu au nevoie de ajutor, mai ales în Bucureşti”, mai spune Cîțu.