Preşedintele Comisiei LIBE, despre negocierile pentru procurorul-şef european: Parlamentul European şi Consiliul UE vor fi parteneri egali – Mediafax
Preşedintele Comisiei LIBE din PE, Claude Moraes, a declarat miercuri seara că Parlamentul European şi Consiliul UE sunt parteneri egali şi că în negocierea pentru procurorul şef european nu contează diferenţa de voturi date pentru Jean-Francois Bohnert şi Laura Codruţa Kovesi. Preşedintele Comisiei LIBE, despre negocierile pentru procurorul-şef european: PE şi Consiliul UE vor fi parteneri egali (Sursa: AFP/Mediafax Foto) ”Votul lor (al membrilor Consiliului UE-n.r.) este egal cu votul nostru. Noi suntem egali. Ei au votat, noi am votat şi cu asta s-a terminat povestea. (…) În cele din urmă, la negocieri, atât Consiliul, cât şi Parlamentul European vor fi parteneri egali în această negociere. Este adevărat că statele membre candidatul francez a fost foarte mult înaintre şi la noi a fost foarte mică diferenţa dintre candidaţi, dar în negociere, o negociere matură, nu se va spune, nu se va uita nimeni la asta. Vom vedea care este cel mai bun candidat. Nu va fi simplu, există o diferenţă între cum s-a votat, dar asta este democraţia, aşa vrem să se întâmple voturile.”, a declarat la Antena 3 preşedintele Comisiei LIBE, Claude Moraes, întrebat dacă va conta faptul că în comisiile LIBE şi CONT a fost un vot foarte strâns, iar în Consiliul UE a fost net în favoarea candidatului francez. Moraes a susţinut că trebuie să existe consens şi negocieri. ”Aşa funcţionăm noi. Chiar dacă suntem blocaţi, trebuie să cedeze cineva, ca să ajungem la un consens. Nu există un stăpân care să spună – nu vă mai jucaţi, aşa am decis, aşa facem. Democraţia nu e perfectă şi nici această situaţie nu e perfectă. Membrii Consiliului sunt din stale membre, dar nu e partea aleasă a UE. Nu trebuie să subestimaţi ceea ce face parlamentul într-o negociere. Este o procedură nouă, nu e testată”, a mai spus
Citeste stirea completa