0 comments

Președintele Iohannis susține o declarație de presă la ora 17.10

by on 9 martie 2021
 

​​Președintele Klaus Iohannis susține marți, la ora 17.10, o declarație de presă la Palatul Cotroceni.

HotNews.ro transmite LIVE declarațiile președintelui.

  • Am avut mai multe discuții în aceste zile despre prioritățile noastre și despre investițiile care trebuie începute
  • Am discutat despre investiții în spitale, dotarea spitalelor, despre crearea de noi locuri de muncă, mai ales pentru românii afectați de pandemie, despre școlile din România, despre proiecte pentru un mediu curat
  • Azi am avut o întâlnire mai specială, privind școli sigure și sănătoase în România
  • Discuțiile au vizat autorizațiile de securitate la incendiu, sanitare, vulnerabilitățile seismice

  • Adevărul este că avem încă mult prea multe clădiri neautorizate sau neverificate în ultimul deceniu
  • Peste 40% din clădirile în care funcționează școli sunt amplasate în zone cu risc seismic ridicat
  • Am discutat despre soluții

Declarația vine după o ședință de lucru la Palatul Cotroceni privind siguranța publică în unitățile de învățământ, la care au mai participat premierul Florin Cîțu, viceprim-ministrul Dan Barna, viceprim-ministrul Hunor Kelemen, ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Attila Cseke, ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență Raed Arafat, secretar de stat în Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, Corina Atanasiu, inspector general – Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, Gen. mr. Dan Paul Iamandi, și Directorul Centrului Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Național de Sănătate Publică, dr. Adriana Pistol.