0 comments

Președinții celor două Camere ale Parlamentului au trimis punctul de vedere la sesizarea Guvernului / O decizie CCR pe moțiunea de cenzură după Congresul PNL – surse

by on 15 septembrie 2021
 

​Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Anca Dragi și respectiv Ludovic Orban au depus miercuri, la Curtea Constituțională câte un punct de vedere în legătură cu sesizarea Guvernului privind moţiunea de cenzură. Surse din Curtea Constituțională au declarat pentru HotNews.ro că judecătorii nu vor lua o decizie până după congresul PNL din 25 septembrie. Cel mai probabil se va da un termen de judecată a conflictului după alegerile interne ale PNL.

Reamintim că, în ciuda protestului președintelui Senatului, Anca Dragu, PNL, PSD și UDMR au reușit să impună, marți, în conducerea Parlamentului, un punct de vedere care contestă procedurile de depunere și citirea moțiunii de cenzură. Majoritatea PNL, PSD, UDMR au încalcat astfel din nou regulile și au creat un nou precedent în cutuma parlamentară.

La o zi după scandalul din birourile permanente al Parlamentului, preşedintele Senatului, Anca Dragu a trims punctul de vedere al Camerei superioare a Parlamentului în legătură cu sesizarea Guvernului privind moţiunea de cenzură. ”E un conflict politic mai degrabă, care, de la nivelul Guvernului, se doreşte a se transforma într-un conflict juridic de natură constituţională”, a declarat Anca Dragu.

”Arătăm că nu se constituie niciun fel de blocaj al activităţii celor 2 instituţii, numai un blocaj ar putea sta la baza unui conflict juridic de natură constituţională. E un conflict politic mai degrabă care de la nivelul Guvernului se doreşte a se transforma într-un conflict juridic de natură constituţională”, a declarat Anca Dragu.

La rândul său,președintele Camerei Deputaților, Ludovic Orban a transmis punctul său de vedere către Curtea Constituțională. Orban semnalează că “situaţia prezentată de Guvern în sesizarea depusă la CCR privind existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Guvern şi Parlament pe tema moţiunii de cenzură nu presupune şi nici nu conduce la existenţa unui astfel de conflict între autorităţi ale statului, în sensul Constituţiei şi al legislaţiei subsecvente