0 comments

Prima reacție a primarului Chirica, după ce a fost inculpat de DIICOT: Se autosuspendă de la șefia PNL și se “concentrează pe activitatea administrativă” / Am conștiința împăcată în fața lui Dumnezeu

by on 28 aprilie 2021
 

Primarul liberal al Iașului, Mihai Chirica, a avut miercuri prima reacție după ce a fost inculpat de DIICOT în dosarul vizând o afacere cu un teren din centrul orașului, el susținând că este nevinovat și are “conștiința împăcată în fața ieșenilor și a lui Dumnezeu”. El anunță că se autosuspendă de la conducerea filialei Iași a PNL și se va “concentra pe activitatea administrativă”.

Despre dosarul de la DIICOT, Chirica spune că acordul de asociere dintre Primărie și o societate comercială, care datează din 2005, a fost verificat în toată această perioadă de către juriștii municipalității. Chirica susține din nou că el este cel care a sesizat nereguli și a “contribuit în mod direct la demonstrarea încălcării flagrante a gestionării derulării acelui acord”.

El nu pierde ocazia de a critica din nou alianța de guvernare, în contextul în care consilierii USR-PLIS refuză să voteze bugetul Primăriei Iași: “Nu pot fi decât dezamăgit de modalitatea neproductivă de funcționare a acestei alianțe aflate la guvernare și de faptul că rezultatele acesteia nu sunt conforme cu năzuințele PNL și ale românilor”.

Ieșirea publică a lui Chirica și anunțul de autosuspendare din funcția de președinte al PNL Iași vine la o zi după intervenția președintelui Klaus Iohannis, care spunea că va cere o reacție a PNL în cazul lui Mihai Chirica, inculpat pentru corupție, și a șefului CJ Iași, Costel Alexe, urmărit și el penal de DNA.

Redăm integral mesajul postat de Chirica, miercuri, pe Facebook:

  • “Trăim vremuri tulburi și complicate, umbrite de acuzații și tensiuni, în care suntem obligați să facem un efort să luăm cele mai înțelepte decizii pentru orașul și județul nostru, ca și pentru organizația politică în care lucrăm.
  • Încă de la începutul anului am constatat o tensionare vizibilă și o deteriorare a scenei politice ieșene. Eu, personal, ca primar și ca lider politic, am devenit ținta unor atacuri politice și de altă natură care nu se mai opresc. În toată această perioadă am fost pus în situații inedite, neașteptate și, mai ales, în contradicție cu principiile mele morale și obiectivele mele politice și administrative. Din păcate, la Iași, partidele politice au încetat să fie vehicule ale competiției de idei, dialogului și negocierii pentru cele mai bune soluții pentru comunitate și au devenit instrumente de luptă și distrugere a persoanelor și instituțiilor.
  • Pe de altă parte, așa cum am declarat și în luna ianuarie a acestui an, nu vreau ca acuzațiile care îmi sunt aduse să prejudicieze imaginea unui partid care m-a primit în rândurile sale și cu care am făcut echipă pentru continuarea schimbării în bine a Iașului. Nu am renunțat la acest principiu și la această decizie.
  • Din aceste motive am decis ca începând de astăzi, 28 aprilie 2021, să mă suspend din funcția de președinte interimar al Filialei Iași a PNL. Rămân un om de echipă, voi colabora în continuare cu colegii mei din PNL, dar până când lucrurile nu vor reintra pe un făgaș normal nu voi participa la nicio competiție internă în partid.
  • Sunt cu conștiința împăcată în fața ieșenilor și a lui Dumnezeu, sunt nevinovat și am convingerea că voi demonstra cât mai repede acest lucru!
  • Totodată, vreau să vă împărtășesc viziunea mea despre politica din România, atât pe verticală, de la conducerea partidelor spre teritoriu, cât și în interiorul organizațiilor.
  • Cred că PNL parcurge o perioadă dificilă, într-un efort susținut, dar fără rezultatele dorite, de coabitare și colaborare cu alte partide politice. Nu pot fi decât dezamăgit de modalitatea neproductivă de funcționare a acestei alianțe aflate la guvernare și de faptul că rezultatele acesteia nu sunt conforme cu năzuințele PNL și ale românilor.
  • În aceste condiții, nu am certitudinea că lucrurile vor reveni la normal odată ce voi renunța la funcțiile de conducere din PNL. Voi munci însă pentru aceasta și voi demonstra tuturor colegilor din partid și, mai ales, tuturor ieșenilor care m-au votat, ca și celor care nu m-au votat că în tot mandatul meu de primar nu am prejudiciat averea orașului, ci, din contra, am îmbogățit-o, câștigând respectul tuturor orașelor, dar și terenul dinspre Miroslava, Fortus, cinematografele, tabăra de la Ciric etc. Nu am luat nimic necuvenit nici pentru mine, nici pentru familia sau apropiații mei.
  • Am urmărit întotdeauna respectarea legii, chiar și atunci când am avut alte opinii, și am lucrat cu întreaga echipă din Primăria Municipiului Iași astfel încât fiecare angajat să își facă treaba bine și la timp. Mai sunt multe de schimbat în Primărie, mai sunt în continuare angajați cu două fețe și agende personale, mai sunt angajați implicați în acte de corupție, iar în cazul unora am făcut personal plângeri penale. În continuare voi căuta echilibru atât în interiorul Primăriei, cât și în relația cu alte instituții și partide, dar, din păcate, nu depinde numai de mine.
  • Aș mai preciza că, în speța de ultimă oră care m-a pus într-o situație dificilă, acordul de asociere dintre Primărie și o societate comercială datează din 2005, iar în toată această perioadă a fost verificat de către juriștii municipalității și nu numai. Când am sesizat nereguli, am contribuit în mod direct la demonstrarea încălcării flagrante a gestionării derulării acelui acord și am delegat misiunea denunțării acestor nereguli celor care, prin fișa postului, au această obligație și care, iată, nu s-au achitat de ea.
  • Timpul va demonstra că nicio acuzație de natură penală lansată împotriva mea nu este adevărată și că mi-am respectat jurământul față de ieșeni și oraș. Până atunci, mă voi concentra pe activitatea administrativă, pentru a realiza proiectele pe care le-am propus ieșenilor, împreună cu colegii din PNL și cu toți cei care doresc binele acestui oraș”.

Reamintim că și primarul Iașului, liberalul Mihai Chirica, are calitatea de inculpat în dosarul DIICOT de înşelăciune cu un teren ce aparţine Primăriei Iaşi, în care sunt implicaţi avocaţi, notari şi funcţionari publici, au declarat pentru HotNews.ro surse judiciare. Este al doilea dosar penal în care este vizat primarul Iașului. Patru persoane – patronul publicaţiei “Bună Ziua Iaşi”, fostul arhitect-șef al Primăriei Iași, un notar și un funcționar public – au fost reţinute de procurorii DIICOT în urma perchezițiilor făcute luni la Primăria Iaşi. Alte șapte persoane, între care fostul viceprimar Gabriel Harabagiu, actual city-manager al orașului, sunt cercetate sub control judiciar. În acest dosar a fost audiat și primarul Mihai Chirica.

Tot miercuri, președintele Consiliului Județean Iași, liberalul Costel Alexe, a anunțat că s-a autosuspendat din funcția de șef al filialei ieșene a PNL, dar nu renunță la mandatul de la șefia CJ, după ce a fost pus sub control judiciar de către DNA. Procurorii îl acuză pe Costel Alexe, fost ministru al Mediului în Guvernul Orban și actual președinte al Consiliului Județean Iași, că ar fi primit mită de la un combinat siderurgic (Liberty din Galați) 22 de tone de produse din tablă, pentru alocarea cu titlu gratuit către combinat a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră.