0 comments

Primarul din Tg. Mureș insistă cu propunerea ca statul să decidă cine face copii: “Nu retractez nicio virgulă”

by on 15 ianuarie 2020
 

​Prmarul din Târgu Mureș, Dorin Florea, spune că nu retractează „nicio virgulă” din propunerea ca statul să decidă cine face copii, susținând că ce a spus este „rezultatul unor analize obiective”.



„Nu retractez nicio virgulă din comunicatul atât de controversat cu privire la necesitatea unei dezbateri publice privind responsabilitatea nașterii unui copil. România reală este cea pe care eu o cunosc, iar tot ceea ce am spus este rezultatul unor analize obiective”, a scris pe Facebook Dorin Florea care i-a calificat drept „mercenari” pe cei care l-au criticat.

El sugerează din nou că romii sunt o problemă, amintind de „mame la 12 ani, nunți cu regi și împărătese la vârste de 12 și 15 ani, copii scoși la cerșit, la furat, copii care dorm în canale și în ghene de gunoi, iar exemplele pot continua”.

„Oare de ce atâta încrâncenare pentru un subiect firesc cu privire la o situație gravă a României pe care toți o știm, dar ne prefacem că nu o vedem?! Este o realitate tristă a țării noastre de la Cuza încoace, pentru care nimeni nu a dorit să găsească soluții.”, scrie Florea.

„Faceți dvs. comparația dintre o mamă care își dorește un copil cu adevărat, care trebuie să respecte tot felul de protocoale (să anunțe medicul de familie, să facă teste etc.), și cealaltă situație, în care aflăm doar de la știri, când e trimisă șenilata pe viscol, că o femeie despre care nimeni nu știa că e gravidă, trebuie să nască!”, este un alt argument al primarului.

Dorin Florea este deranjat si de faptul că CNCD s-a autosesizat în cazul său, având o remarcă deplasată la adresa șefului instituției, Asztalos Csaba. „Îi recomand să consulte normele legislative din Ungaria în acest domeniu și să facă o comparație cu ceea ce am spus eu!”, a mai scris Florea pe Facebook.

Primarul din Târgu Mureş, Dorin Florea, care a propus “introducerea obligatorie a unei anchete sociale pentru cuplurile care vor să aducă pe lume copii” a fost chemat săptămâna viitoare la audieri la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD). “Atitudinea primarului mă duce cu gândul înapoi în istorie şi e trist”, a declarat șeful CNCD, Asztalos Csaba.

Invitaţia de a veni la audieri a fost transmisă la sediul primăriei marţi dimineaţă, a spus, la Digi 24, preşedintele CNCD.

“Vorbim de posibile fapte de discriminare, de posibil discurs de ură, încă nu am luat o decizie, pentru că nu am făcut audieri. Vom analiza aceste declaraţii, postarea pe Facebook are un conţinut, prima reacţie un cu totul alt conţinut”, a declarat Asztalos Csaba.

El a transmis un mesaj în contextul alegerilor locale din acest an, în sensul de a fi prevenite astfel de declaraţii şi a îndemnat la respect.

“Avem în legislaţie protecţia copilului şi sunt şi exemple de bune practici, dar trebuie să discutăm respectabil despre aceste subiecte de interes public. Atitudinea primarului (Dorin Florea – n.r.) mă duce cu gândul înapoi în istorie şi e trist. Nu aşa aplicăm politici publice, ştiu că suntem în an de campanie, şi el candidează, e problema lui. Dar să prevenim generarea unor astfel de speţe şi să ne respectăm reciproc. Transmit un mesaj către actorii publici politici să trateze acest an electoral cu mai multă responsabilitate!”, a declarat preşedintele CNCD.

Asztalos Csaba declara luni seară pentru HotNews.ro că CNCD s-a autosesizat după declarațiile primarului din Târgu Mureș pentru discurs de ură pe criterii de clasă socială și etnie.

Dacă cuplurile fac totuși copii și nu îndeplinesc condițiile de mai sus, atunci statul ar trebui să îi preia pe cei mici.

Contactat de HotNews.ro, Dorin Florea susține că propunerea sa nu este „radicală deloc”, fiind una despre care a mai vorbit și în trecut. El a precizat că „statul încurajează nemunca” și că a întâlnit cazuri în care fete de 12-13 ani au devenit mame „pentru banii de alocație”. Dorin Florea s-a referit explicit la comunitatea roma, susținând că, dacă se vor impune astfel de condiții, „o să intre frica în ei” și n-or să facă copii doar pentru bani. „Eu am (la Tg. Mureș-n.r.) cel mai mare număr de țigani din țară (…) Țiganii sunt o problemă serioasă a României și ne facem că nu vedem?! (…) De când i-a dezrobit Cuza, au rămas la fel”, a spus el, precizând că „dacă văd trei copii la cerșit, în rețele de pedofilie, sunt nebun să nu intervin ca stat și să las pe seama Justiției”.