0 comments

Primarul PNL din Mogoşoaia i-a cerut demisia din partid şi din CL consilierului Valentin Ene, care a agresat o consilieră USR / Ce spune șeful PNL Florin Cîțu

by on 29 ianuarie 2022
 

Primarul PNL al comunei Mogoşoaia, Paul Precup, anunţă că i-a cerut demisia din partid, dar şi din Consiliul Local, consilierului local Valentin Ene. Acesta din urmă a fost implicat în incidentul care a avut loc joi la Primăria Mogoşoaia, când o consilieră USR, Felicia Ienculescu-Popovici, a fost agresată verbal şi fizic de către alți doi consilieri locali, unul de la PNL și unul de la PMP.

„Am analizat toate imaginile apărute în spaţiul public. Este foarte clar, nu e niciun semn de întrebare. Consilierul liberal a greşit grav. I-am telefonat astăzi şi i-am cerut demisia din PNL, dar şi din Consiliul Local. Sper ca săptămâna viitoare, când situaţia medicală îmi va permite să ajung la birou, să găsesc demisia pe masă! Violenţa de orice fel nu trebuie tolerată. Vă cer scuze încă o dată pentru acest incident regretabil!”, a scris primarul Paul Precup, sâmbătă, pe Facebook.

Florin Cîţu: Dacă ancheta demonstrează că e vinovat consilierul local din Mogoşoaia, trebuie exclus din PNL

La rândul său, preşedintele PNL, Florin Cîţu, a declarat sâmbătă că dacă ancheta dovedeşte vinovăţia consilierului local liberal din Mogoşoaia, atunci acesta trebuie exclus din partid, relatează Agerpres.

„Eu vreau să vă spun că nu tolerăm în PNL violenţe nici verbale, nici fizice, de niciun fel. I-am cerut preşedintelui PNL Ilfov să ia cele mai drastice măsuri. L-a suspendat din toate funcţiile politice. Nu ştiu dacă este destul. Ştiu că este o anchetă în desfăşurare. Dacă ancheta demonstrează că acest consilier a fost de vină, trebuie exclus imediat”, a spus Cîţu într-o conferinţă de presă la sediul central al PNL.

Vineri, PNL Ilfov a condamnat „ferm, orice formă de violenţă” şi a anunţat că Valentin Ene a fost suspendat din toate funcţiile de conducere din partid, până la finalizarea anchetei în scandalul legat de consiliera locală USR Mogoşoaia agresată de doi consilieri.

De asemenea, sâmbătă, PMP a anunţat că Dinu Gheorghe, consilierul local implicat în altercaţia de la Mogoşoaia, şi-a dat demisia din partid.