0 comments

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, şi-a anunţat candidatura la şefia filialei judeţene a USR-PLUS

by on 7 iunie 2021
 

Primarul Timişoarei, Dominic Fritz, şi-a anunţat candidatura la șefia filialei Timiş a USR-PLUS: „O resimt ca responsabilitatea mea de a pune în slujba acestui proiect unificator toată greutatea funcţiei mele”.

Fritz a făcut acest anunț duminică, pe Facebook.

  • „Am anunţat astăzi colegilor din USR PLUS candidatura mea la preşedinţia filialei Timiş. După cum probabil aţi aflat, justiţia a aprobat de curând fuziunea dintre partidele USR şi PLUS care s-au prezentat la alegeri, în ultimii doi ani, într-o alianţă. Acum suntem un singur partid care are datoria faţă de voi, cei care ne-aţi ales, să fim partidul care are nu doar voinţa, ci şi puterea să schimbe România în bine. Candidez pentru că o resimt ca responsabilitatea mea de a pune în slujba acestui proiect unificator toată greutatea funcţiei mele, experienţa mea de a coagula oameni şi viziunea mea europeană pentru o nouă cultură politică”, a scris Dominic Fritz.

El spune că prioritatea sa este municipiul Timişoara, iar împreună cu o echipă de colegi care au dovedit implicarea lor şi au câştigat bătălii politice şi electorale vrea „să ducă mesajul USR PLUS de transformare în tot judeţul”.

„Timişoara va genera bunăstare şi progres şi pentru Timiş, dacă vom avea capacitatea să transmitem bune practici de guvernare şi soluţii inovatoare în fiecare comunitate din jur”, a mai punctat Fritz.

În prezent, filiala judeţeană a alianţei USR PLUS este condusă de Cristian Moş, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Timiş.