0 comments

Probleme noi pentru Huawei Mate X: nu se poate plia la frig; Iată la ce temperaturi suferă – Mobilissimo.ro

by on 11 noiembrie 2019
 

Huawei Mate X a fost al doilea telefon pliabil din mainstream, după Samsung Galaxy Fold, dar a suferit la rândul său o amânare a lansării. Huawei ar fi vrut să ajusteze nişte probleme de ultim moment. Azi aflăm că a apărut o nouă problemă cu pliabilul, care are de suferit la temperaturi scăzute.

Terminalul Mate X 5G ajunge în magazine pe 15 noiembrie, cel puţin în China. Costă în jur de 2.300 de euro şi a fost mai apreciat decât Galaxy Fold la debut, cel puţin pentru design şi format. Recent au început şi discuţiile despre un succesor, Huawei Mate Xs. Dar nu asta ne interesează pe noi, ci noua problemă. Acesta este recunoscut chiar de pagina oficială a produsului, unde stă scris clar că telefonul nu se poate plia la minus 5°C sau sub această temperatură.

Practic telefonul este mai fragil decât credem şi nu face faţă prea bine la temperaturi foarte joase. Asta ar lăsa în aer o mare parte din utilizatorii din friguroasa Rusie spre exemplu sau țările nordice. Asta însemna că vreo 2-3 luni pe an nu poţi scoate telefonul din casă dacă îl expui la sub -5°C…

În plus, se pare că Huawei ar fi anunţat că Mate X conţine “componente de înaltă precizie” şi pentru a îi prelungi viaţa trebuie să evităm ca materii străine, lichid, praf sau altele de gen să intre în balama. Din fabrică terminalul o să vină cu o peliculă protectoare specială, care nu trebuie scoasă. Ştim deja povestea de la Samsung.

Explicația legată de problema terminalului Huawei, în opinia mea, este dată de fizică și ține de schimbarea rezistenței materialului plastic (P-OLED), care devine mai rezistent la îndoire, odată ce temperatura scade.

Citeste stirea completa