0 comments

PSD contestă în instanța închiderea magazinelor la ora 18.00

by on 2 aprilie 2021
 

Senatorul PSD, Radu Oprea, a anunțat vineri, că social-democraţii vor ataca în instanță hotărârea care conţine măsura „aberantă” referitoare la închiderea magazinelor la ora 18:00.

„PSD va acţiona în contencios-administrativ măsura aberantă a Guvernului Cîţu de a închide magazinele la ora 18,00. Aţi văzut ca argumente şi poziţiile celor din coaliţia de dreapta – sunt foarte mulţi de la PNL care critică această măsură. L-am auzit şi pe domnul Guran, l-am auzit şi pe domnul Buşoi, am auzit foarte mulţi care spun că este o măsură aberantă, a fost o măsură ilogică, prost comunicată. (…) Este în lucru, cred că au şi depus-o sau se va depune foarte repede”, a declarat Oprea, la Ploiești, potrivit agenției Agerpres.

Social-democratul susține că reducerea programului magazinelor are un efect contrar celui urmărit de autorităţi şi favorizează formarea aglomeraţiei care duce astfel la răspândirea noului coronavirus.

„Să ne aducem aminte când au avut pensionarii interval de ore. (…) Era o înghesuială fantastică şi în mijloacele de transport şi în magazine. Dacă ar fi avut puţină minte şi ar fi gândit şi ar fi înţeles ceva din experienţele anterioare, nu ar fi venit cu astfel de măsură aberantă, cu atât mai mult cu cât nu poţi compara România cu statele vestice pentru că avem alte obiceiuri de consum”, a adăugat purtătorul de cuvânt al PSD.

Măsura anunțată de Guvernul Cîțu a fost contestată și la ședința Biroului Executiv la PNL unde mai mulți liberali au spus că închiderea magazinelor la ora 18:00 are multe dezavantaje şi ar trebui să se revină asupra ei.