0 comments

PSD insistă cu “taxarea bogaților”. Ciolacu: Cine deţine vile impresionante cu piscină nu va suferi prea tare dacă va creşte cu câteva procente impozitul

by on 11 noiembrie 2021
 

Liderul PSD, Marcel Ciolacu marșează, declarativ, pe impozitarea progresivă, și susține că “cine deține vile impresionante cu piscină, cine își permite să aibă iaht și schimbă an de an limuzinele de lux nu va suferi prea tare din pricina creșterii cu câteva procente a impozitului”.

Ciolacu a reluat, joi, pe Facebook, propunerea făcută de PSD înaintea începerii negocierilor pentru formarea noului guvern: “taxe mai mari pentru bogați”, în timp ce liberalii se opun, susținând menținerea cotei unice de impozitare.

  • “Cine deține vile impresionante cu piscină, cine își permite să aibă iaht și schimbă an de an limuzinele de lux nu va suferi prea tare din pricina creșterii cu câteva procente a impozitului.
  • În schimb, în cazul salariaților cu venituri mici din companiile private, creșterea veniturilor – nu doar prin majorarea salariului minim, care este obligatorie – inclusiv printr-un sistem de mărire a deducerilor pentru familiile cu copii ar putea aduce un plus de 3-400 de lei lunar. Iar pentru familiile în care fiecare dintre părinți câștigă în jur de 2500 de lei net, acești bani în plus chiar contează!
  • Am putea genera, doar prin acest sistem simplu de deduceri, creșterea veniturilor a 85% dintre salariați cu un impact bugetar marginal ce nu depășește 0,2% din PIB”, susține Marcel Ciolacu.

Cu o zi în urmă, colegul său de partid Sorin Grindeanu vorbea și el despre “taxarea luxului”: “Vrei iaht, plăteşti în plus!”.

Potrivit datelor oficiale, în România sunt circa 8.000 de iahturi private, dar foarte puține stau în țară (la Limanu), cele mai multe fiind andocate în porturile din alte țări (Grecia, Spania sau Monte Carlo, cazul lui Țiriac).