0 comments

PSD: Legea carantinării va intra în dezbaterea Camerei Deputaţilor cel târziu joi, cu modificări majore

by on 8 iulie 2020
 

PSD anunță că proiectul de lege privind carantina şi izolarea propus de Guvern va fi discutat în plenul Camerei Deputaţilor cel târziu joi dimineaţă, cu “modificări majore”.

“Foarte importantă este şi discuţia privind adoptarea Legii carantinării şi izolării. După cum am văzut, proiectul primit de la Guvern, care nu a stat absolut deloc în dezbatere publică, acesta protejează abuzurile şi nu protejează cetăţenii. Această propunere legislativă este în acest moment în Comisia juridică a Camerei Deputaţilor, cel mai târziu mâine dimineaţă va intra în plen, dar va intra cu modificări majore, operate în comisie, pentru că la aceste discuţii participă şi invitaţi din partea ONG-urilor, specialişti, iar această lege, ţinând cont şi de ceea ce spune societatea civilă, trebuie să fie o lege care protejează populaţia şi nu protejează abuzurile”, a anunțat purtătorul de cuânt al PSD Lucian Romaşcanu, la finalul şedinţei conducerii PSD.

Comisia Juridică din Cameră a organizat miercuri o dezbatere publică cu reprezentanții ong-urilor din domeniu pe tema proiectului de lege și urmează să întocmească în cursul zilei un raport în acest sens.

Guvernul a adoptat în ședința de la începutul săpămânii proiectul de lege privind carantina și izolarea, necesar după decizia Curții Constituționale.

APADOR-CH a criticat legea carantinării elaborată de Guvern pentru că a fost adoptat “într-o manieră lipsită de transparență”, fiind disponibil pentru consultare abia după adoptare.