0 comments

PSD sau USR? Discuții tensionate în interiorul PNL înainte de ședința decisivă de luni / Cîțu ar putea ajunge președintele Senatului – surse

by on 7 noiembrie 2021
 

O serie de discuţii tensionate au avut loc în PNL în ultimele zile în contextul luării deciziei cu privire la partenerul de guvernare: PSD sau USR, au declarat surse din cadrul partidului pentru News.ro.

Potrivit acestora, preşedintele Iohannis continuă să preseze pentru o alianţă cu PSD, mai mulţi lideri liberali spunând în partid că au fost sunaţi de şeful statului în acest sens.

Alţi lideri PNL spun însă că nu au existat telefoane din partea preşedintelui Iohannis, iar pe cei care susţin că au fost sunaţi de şeful statului îi acuză că ”vor să pară mai importanţi decât sunt”.

”Nişte închipuiţi”, a declarat unul dintre liberali.


Curent de opinie în PLN pentru guvernare împreună cu PSD

Surse din cadrul PNL au precizat însă că există un puternic curent de opinie în partid pentru o guvernare alături de PSD, cu Nicolae Ciucă premier, iar Florin Cîţu preşedintele Senatului.

Sursele citate au explicat pentru News.ro că mai mulţi lideri PNL au avertizat că există pericolul scindării formaţiunii dacă Florin Cîţu ar rămâne fără nicio funcţie publică, ci doar cu cea de şef al partidului.

”Nu există încă o decizie. Nu vom risca ruperea partidului, nici măcar dacă preşedintele Iohannis ne-ar împinge. Dacă partidul spune ”nu” unei alianţe cu PSD, mai bine mergem în opoziţie”, a precizat pentru News.ro unul din liderii partidului.

Potrivit acestuia, nici Florin Cîţu, nici Klaus Iohannis nu pot împinge PNL spre o alianţă cu PSD, acest lucru putându-se întâmpla doar la presiunea primarilor, a preşedinţilor de CJ şi a liderilor de organizaţii judeţene ”de a nu scoate partidul de la guvernare”

”Aritmetica bate influenţa”, a precizat unul dintre liderii PNL pentru News.ro.

O decizie privind direcţia în care va merge PNL, spre o guvernare cu PSD sau cu USR, ar trebui să fie luată luni, în şedinţa Biroului Politic Naţional (BPN). Şedinţa BPN a fost programată pentru ora 19:00.

Referințe: